În ultimele luni a fost un mare scandal în ce privește problema plății apei reci furnizate prin rețea. Cei de la Compania de Apă întocmeau facturile pe baza unor estimări, iar lunile următoare se făcea regularizarea. Însă, de multe ori aceste estimări erau cu mult mai mari decât consumul real. Acum ceva timp au avut loc discuții între reprezentanții ULAL Arad și cei de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară  Apă Canal Județul  Arad.  „În urma demersurilor noastre și a președinților asociațiilor de proprietari  din municipiul  Arad, suntem  în măsură să facem precizarea că ULAL  Arad  a primt un  răspuns prin adresa nr.1380  de la  Asociația de Dezvoltare Intercomunitară  Apă Canal Județul  Arad.   Prin acest document suntem  informați  că a fost notificată compania Apă Canal Arad să revină la citirea contoarelor de branșament lunar, amplasate pe domeniul public, de către personalul împuternicit al operatorului.  Astfel că se va aplica metoda de facturare  prin determinarea  cantității efectiv livrate“, a punctat Dorina Lupșe, președinte ULAL Arad. Aceasta a mai precizat că operatorul are obligația să asigure întreținerea și menținerea în stare de funcționare a căminului și  contorului de branșament amplasat pe domeniul public. „Nu în ultimul rând vrem să atragem atenția administratorilor, presedinților asociațiilor  de proprietari să   verifice  facturile și indexurile contoarelor  pentru a putea regulariza corect consumurile estimate“, a conchis Dorina Lupșe.

Recomandările redacției