Aglomerația este mare, la Arad, acolo unde oamenii nu s-au strâns pentru imunizarea anti-COVID, așa cum ar fi sperat autoritățile, ci pentru ridicarea voucherelor pentru vaccinați. După spusele unui cititor de-al nostru, unde arădenii stau în rând ore bune pentru bine meritatele vouchere de 100 de lei.

Amintim că, autoritățile au stabilit ca persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare primesc o alocație de hrană în valoare de 100 lei, sub forma a 5 tichete de masă.

Acestea pot fi luate de la centrul de vaccinare, cabinetul medicului de familie sau ambulatoriul de specialitate, în funcție de locul în care s-a efectuat imunizarea, în baza registrului de evidență operat.

Voucherele se pot ridica în termen de 60 de zile de la data inoculării ultimei doze, iar de ele beneficiază toate persoanele care s-au imunizat începând cu data de 31 august 2021.

Recomandările redacției