Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, și Primăria Livada organizează duminică, 29 august, începând cu ora 20.00, Livada Jazz Night. Evenimentul va avea loc în parcul din Livada și, în caz de vreme nefavorabilă, la căminul cultural din comună.

Iată și programul: 20.00 – Ana Maria Galea Quartet; 21.00 – Mike Godoroja & Blue Spirit. Evenimentul va fi prezentat de Tania Stavilă Țunaș.

Mike Godoroja & Blue Spirit

Mike Godoroja este unul dintre cei mai importanţi promotori ai jazz-ului,blues-ului si rock-ului din România, cunoscut producător & realizator radio şi TV, solist şi compozitor                                                                                            

Sunt 30 de ani de când Mike Godoroja face muzică și sprijină artiștii și muzica de calitate din România. A inregistrat cu Blue Spirit 8 albume și a compus melodii pentru Iris, Felicia Filip si Blue Spirit. A fost producătorul muzical al evenimentelor care i-au adus în România pe Ray Charles, James Brown, Chick Corea, Zucherro, Jimmy Smith, Steve Hackett și David Palmer.

Trupa Mike Godoroja & Blue Spirit are istorie, inspirație, instrumente inedite, multe și surprinzătoare, unice atât în România cât și în Europa.

De-a lungul timpului, trupa a abordat diverse stiluri pornind de la muzica jazz, continuând cu rock, blues-rock, folk, country, dar încorporând adesea în multe din cântecele lor porțiuni muzicale dintre cele mai dferite genuri ale muzicii universale.

Ana Maria Galea Quartet

Ana Maria Galea este unul dintre vocalistele cu cea mai bogată activitate artistică atât pe plan național cât și internațional. Pe lângă numeroasele apariții în cluburile de jazz din țară și străinătate, alături de muzicieni importanți ai scenei internaționale, Ana Maria Galea a concertat în „Sala de Muzică”  de la Castelul Peleș, la Biblioteca Națională a României, Palatele Brâncovenești , Gala UNITER , Festivalul „Jazz on The Rooftop”, Festivalul de Jazz de la Câpina, Festivalul TamTam , Jazz pentru Timșoara, Deva Jazz Festival , Festivalul Muzicii Europene de la Alger și alte evenimente de notorietate în calitate de lider de ansamblu sau de artist invitat.

Formula de cvartet a Anei Maria Galea , alături de  muzicienii Daniel Csikos la pian , și Ferencz Erczey  la baterie , împreună cu muzicianul Neo Zeelandez rezident la Târgu Mureș Vaughn Roberts la chitară bass oferă publicului experiența unui concert de jazz clasic prezentând teme standard în aranjamente originale scrise pentru artistă de Vaughn Roberts.

Recomandările redacției