Fiindcă a avut câțiva jucători de testat, Călin Cojocaru, managerul Sebișului, a programat trei amicale în tot atâtea zile. După 1-1, miercuri, la Sântana, a sosit un 5-1 pe terenul unei alte prim divizionare județene, Victoria Felnac. Totuși, scorul a fost egal, 1-1 (goluri Petrehele din penalty, respectiv Pîslaru), timp de o oră de joc, după care „artileria grea” a Naționalului a pus lucrurile în ordine. S-a încheiat 1-5 după reușitele lui Mărgărit, Enciu, Onțel și Moisi.
Lucian Ciba și-a pus deocamdată amprenta asupra lui VI-FE prin transferul unor fotbaliști cu care a lucrat la Macea, Sîrbu, Petrehele, Tipel și Pîncotan, dar și pe Cioncioiu de la Turnu. În plus, la VI-FE a ajuns și Vali Fritea, care s-a despărțit de Pecica în această vară. Petrehele chiar a înscris de la punctul cu var după un fault în careu asupra lui Trifan. „Ca și joc, timp de 55-60 de minute am fost mulțumit, iar implicarea jucătorilor a fost totală pe tot parcursul partidei. Sigur, când adversarul de Liga a III-a a băgat în teren jucătorii din prima echipă, care mai erau și proaspeți, s-a făcut diferența și pe tabelă. Dar, pentru momentul în care ne aflăm acum cu pregătirea sunt mulțumit de fața echipei mele”, a menționat Lucian Ciba, care nu a putut conta pe Dolga și Geanîm.
Dacă, miercuri, a oficializat transferurile fundașilor Andu Moisi (ex. Poli Iași) și Codruț Anghel (ex. Chiajna II), în weekend Naționalul a căzut la o înțelegere cu alți trei fotbaliști. După des­părțirea de Dagău, care ar dori să se concentreze pe școală, „alb-albaștrii” s-au orientat spre alți doi portari, respectiv Toma (20 de ani, ex. Mioveni) și Georgios Gakos (20 de ani, ex. Luceafărul Oradea), dar a semnat și cu fundașul stânga Igor Spepancev (27 de ani). La echipă a revenit și Claudiu Vereș, în timp ce Tătulea va juca la FC Universitatea Craiova, iar Szillard Vereș la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. „Știu că acest tur de forță e solicitant pentru fotbaliști, dar îmi doream să-i văd pe unii la lucru înainte de a lua o hotărâre finală în ceea ce-i privește”, a explicat Cojocaru, care și-a testat și vineri în Szeged – Sebiș 3-0. Enciu et. comp. au liber până mâine dimineață, când intră într-un cantonament de 10 zile chiar la Sebiș.
Formații:
Felnac: Nichici – Sîrbu, Coincioiu, Vidican, V. Fritea – Petrehele, Tipel – Iercan, I. Bogdan, L. Stanciu – Sabău. Au mai jucat: Felnacichi, Pîncotan, Trifan, Baroti.
Sebiș: Toma (30 Jianu, 60 G. Gakos) – A. Pop (60Poștoarcă), Cooper (60 Moisi), Pîslaru (60 Dumitrache), Anghel (60 Stepancev) – Ciochină (60 Pintea), Rugină (60 Ruță) – Susan (60 Mărgărit), Petculescu (60 Onțel), Cl. Vereș – Nicolas (60 Enciu).

Recomandările redacției