Sebișenii – neinteresați de derby-ul din Aradul Nou, dar regretă punctele pierdute cu Mehedințiul

0
148

sebis77Finalul de an în seria a IV-a a Ligii a III-a este animat de „duelul”  UTA – Becicherecul Mic, însă nici Sebișul nu are meciuri ușoare. Teamul de pe malul Crișului Alb întâlnește forma­țiile de pe locurile 5 și 6, prima la „vorbitor” înscriindu-se Pandurii II Târgu Jiu. „E una dintre formațiile preocupate exclusiv de joc, care nu are numai de câștigat din fiecare meci. Tinerii din lotul Pandurilor au multe de învățat de la prima echipă, o echipă serioasă, de primă ligă, care are o strategie sănătoasă. Suntem siguri că vom avea un meci greu sâmbătă, în care – totuși – pornim cu prima șansă. Experiența și chiar și valoarea individuală sunt de partea noastră, însă trebuie să avem și atitudine bună pentru a trece de un adversar periculos”, consideră Adrian Abrudean.
În paralel cu disputa de la Sebiș, la Arad, pe arena „Motorul”, UTA o găzduiește pe Mama Mia Becicherecul Mic. Meciul e foarte important pentru configurația podiumului la final de tur, dar antrenorul „alb-albaștrilor” spune că nu e neapărat interesat de deznodământul confrun­- tării: „Indiferent de rezultatul de la Arad, toate cele trei echipe din frunte rămân cu șanse reale la promovare. Așa că nu sunt fan UTA sau Becicherec, rămân fidel și dedicat Sebișului. Dacă noi ne vedem de drumul nostru și ne facem treaba ca și până acum cred că nu putem scăpa locul 1”.
Totuși, sebișenii au un mic regret și anume acela de a nu fi întâlnit formația din Mehedinți spre finalul turului. „Când am jucat noi la Turnu Severin am dat peste o echipă competitivă, arțăgoasă, ce a pus probleme. Acum, problemele de ordin financiar au cam transformat-o în țintă sigură pentru fiecare adversar. Cu două puncte în plus, eram în fruntea clasamentului, dar e tardiv să mai dezgropăm morții acum”, a adăugat „Știli” Abrudean.
Pentru meciul cu oltenii lui Bogoi, Sebișul i-a pierdut pe Roman (accidentat) și Apostol (accidentat), dar va putea conta din nou pe golgheterul Ionuț Radu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.