Cele patru amicale disputate de la reunirea lotului: 1-5 cu UTA, 1-1 cu Sântana, 5-1 cu Felnac și 0-3 cu Szeged, i-au dat ocazia managerului Călin Cojocaru să cântărească potențialul noilor veniți, ba chiar să decidă dacă se va mai baza și pe unii din vechiul lot de jucători.
Până la urmă, când a tras linia, achizițiile verii au rămas portarii Jianu și G. Gakos (ambii ex. Luceafărul), fundașii, Ad. Pop (ex. Ardealul), Moisi (ex. Poli Iași), Anghel (ex. Chiajna II), Ciochină (ex. FCSB) și mijlocașul Spepancev. Apoi, Cojocaru a renunțat la Constantinescu, un alt mijlocaș venit odată cu Ciochină de la FCSB, iar pe fostul dinamovist Giuga îl va împrumuta, cel mai probabil la Luceafărul Oradea.
În fine, portarul Toma, mijlocașul Cooper și atacantul Nickolas nu au trecut probele, iar Cojocaru mai vrea neapărat cel puțin un mijlocaș central și un atacant pentru a-și completa lotul. Iar de azi, cu ocazia intrării în cantonament, e așteptat și un junior cu pretenții de titular, aflat în pregătiri cu o formație de Liga 1. Siminic (Crișul), Săulescu (Reșița), Poiană (Snagov), Zs. Vereș (Miercurea Ciuc), Tătulea (FC U Craiova) și Adrian Pop (ACS Unu Fotbal Club Gloria), Dagău (întors la Viitorul după împrumutul la Sebiș) sunt ceilalți fotbaliști care s-au depărțit de sebișeni în această vară.
Așadar, de azi, 21 de sebișeni încep un stagiu de pregătire pe plan local sub comanda lui Călin Cojocaru și Cosmin Merșca. Șit tot azi, dar seara, „alb-albaștrii” se deplasează în vecini, la Ineu, pentru un test cu formația de Liga a IV-a antrenată de Cristi Sculici.

Recomandările redacției