Cele mai reprezentative echipe ale Țării Zărandului s-au întâlnit miercuri, într-un meci amical. Pentru sebișeni a fost al doilea al iernii, după 0-4 cu ACS Poli, în timp ce pentru CS Ineu a fost primul. În cele din urmă, divizonara a treia a făcut scor cu mențiunea că ultimele cinci goluri au căzut în ultimele 20 minute, din cele 100 jucate pe arena „Crișana”.
Sebișenii au aliniat două echipe. În prima repriză, au fost introduși mulți juniori, jucători care au evoluat mai puțin sau nou veniți, iar în repriza a doua a intrat și restul lotului. De partea cealaltă, ineuanii au pornit cu o echipă apropiată de cea titulară din turul campionatului după care, iar spre final au fost utilizați și restul.
Scorul a fost deschis rapid, mai precis în minutul 4. Poșta a fost faultat în careu și Ruță a transformat cu un șut la semiînălțime. Diferența a fost majorată după alte 16 minute, după ce Basic a marcat cu capul, la capătul unui corner bâlbâit de oaspeți. Până la pauză, partida a fost echilibrată, cu Naționalul mai ratând prin Ruță, iar Ineul prin Păcurar, din postură de singur cu portarul, dar și de Hulbăr și Spătaru, prin șuturi peste poartă.
În partea a doua, cu „piesele grele” pe teren, Sebișul a pornit asaltul, în special după minutul 75. Nu înainte ca Ineul să revină în joc cu golul de 2-1, reușit de noua achiziție, Robert Balint, care a prins un șut lobat din fața băncii de rezerve și mingea s-a dus cuminte la colțul lung al porții lui Dagău: 2-1. Mai mult decât atât, Georgiu a fost aproape de egalare după un șut puternic de la marginea careului care a zguduit transversala.
După care a început „tăvălugul”. Divizionara terță a avut două ocazii prin ultimul sosit, Daniel Mărgărit, dar golul desprinderii l-a dat Enciu (min. 72). Săulescu a tras în transversală,  mingea i-a revenit atacantului timișorean pentru 3-1. Oaspeții au cedat total mijlocul terenului, iar scorul a luat proporții. Basic a reușit „dubla” din pasa lui Săulescu, iar Enciu, hattrickul, la capătul unei acțiuni personale și apoi cu o lovitură de cap. Tot Săulescu a fost și la originea golului de 6-1, prin obținerea unui penalty pe care l-a transformat Szilard Vereș, pentru scorul final de de 7-1.
Formații:
Național Sebiș (prima repriză): Poiană – Deliman, Basic, Pîslaru, Moise – Rugină, Ruță – Goț, Vereș, Susan – Poșta
Național Sebiș (repriza a doua): Dagău – Poștoarcă, Pîslaru, Dumitrache, Siminic – Sz. Vereș, Petcuelscu – Covaci, Mărgărit, Săulescu – Enciu.
CS Ineu: Pușcaș (75 Tripa) – Voștinar ( Denis Mâneran 60), Balint, Karmanovsky (80 Șerban), Hulbăr (75 Dragoș) – Ponta  (75 Belei) – S. Balaci (51 Florea), Fl. Spătaru (51 Rădac), Georgiu (75 Georgiu), Dan Mâneran ( Bociort 75)- Păcurar (60 Al. Gligor).
Arbitri: Mircea Ardelean – Sebastian Pantea și Bogdan Băbuția.

Recomandările redacției