După cele două succese de pe terenuri străine, Adrian Abrudean a făcut un scurt „duș rece” cu ocazia remizei de acasă cu Metalurgistul Cugir. Putea fi și mai rău pentru sebișeni, care au egalat la ultima fază a meciului, dar chiar și așa s-au pierdut puncte importante pe drum. „Chiar dacă am egalat în minutele de prelungire nu ne-am putut bucura, căci rezultatul nu ne mulțumește. Am ratat prea mult, secundul meu a numărat 7 ocazii clare, plus golurile. Au fost mai mult decât sufieciente pentru o partidă cu o astfel de miză..”, a considerat „Știli” la finalul disputei de vineri.
De acum înainte, orice alt pas greșit echivalează cu ratarea obiectivului. Pornind de aici, „intermediara” de la Baia Mare devine decisivă pentru „alb-albaștrii”, care speră și într-un rezultat bun al Cugirului în fața Pâncotei.
„Rămânem cu șanse reale pentru a ne atinge obiectivul. Important este să fim încrezători, să continuăm să ne pregătim și să privim cu optimism înainte. Avem timp scurt pentru recuperarea după efortul depus cu Cugirul și ne așteaptă o deplasare grea și lungă. Dacă avem valoare trebuie să venim cu 3 puncte de la Baia Mare, unde se va juca pe un teren destul de bun, ceea ce ne convine. E o etapă importantă fiindcă Pâncota joacă la Cugir, poate rezultatele ne vor ajuta pe noi de această dată”, a mai spus Abrudean, care va știi doar la ora meciului dacă va putea conta pe căpitanul Morariu.
Pierzând clar la Ineu (1-5), moroșenii au dat impresia că s-au menajat pentru disputa cu Sebișul sau chiar pentru vizita, de peste zece zile, a Pâncotei. Arbitrii partidei din această seară din Dealul Florilor sunt: Florin Mazilu – Sergiu Neichi (ambii din Satu Mare) și Anghel Todea (Cluj). Ion Tărcan (Târgu Mureș) și Gheorghe Bogdan (Oradea) sunt observatorii delegați.
Actualitate 24
Au drumuri mai bune, dar… se surpă: un crater format pe un drum din Roma a înghițit două mașini, una fiind Dacia
citește mai mult »