Cel puțin în primele două runde, Național Sebiș nu a înșelat așteptările și a luat maxim de puncte din meciurile cu CSO Filiași și Millenium Giarmata. Și următorul adversar pare destul de abordabil pentru trupa de pe malul Crișului Alb, ce intră pe teren astăzi, la ora 17, pe arena de 24 de karate din Turnu Severin.
Minerul Mehedinți e proaspăt promovată și evoluează mai mult din elan și asta pentru că situația financiară a clubului nu e prea bună. Oricum, antrenorul „alb-albaștrilor” și-a făcut sârguincios temele, asistând din tribune la confruntarea pe care oltenii au câștigat-o cu 2-0 în fața unor alți „juveți”, ACS VM Craiova. „Am început campionatul bine, cu două succese clare și ni-l dorim și pe al treilea. Am văzut la lucru echipa mehedințeană în prima etapă și suntem conștienți că nu ne va fi ușor. Cel mai periculos om al lor este antrenorul-jucător Boboescu, dar toți ne pot pune probleme dacă nu intrăm pe teren concentrați și atenți la ceea ce avem de făcut. Se poate spune că plecăm cu prima șansă în acest joc, dar rezultatul final va depinde în mare măsură de atitudinea fotbaliștilor noștri. Ne bucură faptul că evoluăm pe un stadion și un gazon de Liga 1, va fi o motivație în plus pentru noi”, a punctat Adrian Abrudean, care a lăsat acasă trei mijlocași centrali: Balint, Boneta (accidentați) și Tothăzan (suspendat).
Echipa gazdă vine după insuccesul (1-2) de la Târgu Jiu, contra „satelitului” celor de la Pandurii, meci ce s-a lăsat și cu eliminarea fundașului central Marinaș. Din trupa mehedințeană mai absentează și ac- cidentații Prundeanu și Dragotescu, dar „minerii” se gândesc – la rândul lor – la victorie. „E un meci dificil. Cunosc echipa din Sebiş şi ştiu că are un lot valoros, dar noi jucăm pe teren propriu şi trebuie să câştigăm. Sper ca spectatorii să vină în număr cât mai mare la stadion, fiindcă avem nevoie şi de sprijinul lor”, a spus antrenorul-jucător, Cristian Boboescu.
Formații probabile:
Minerul: Lascu – Lupu, Petrache, Merluță, Iordache –Drăcea, Ştefan – Manda, Stanciu, Boboescu – Porcescu.
Sebiș: Miron – Tătar, Bier, Mardare, Neacșu – Țîrlea, Apostol, Lazea, Bozian – Sulea, Radu.
Arbitri: Răzvan Drăgoi (Timișoara) – Alin Saraol (Deva), Marius Paval (Simeria). Observatori FRF: Cătălin Cotora (Craiova), Viorel Lolea (Reșița)

Actualitate 172
O femeie din Timișoara a fost arsă de vie de soțul ei. Acesta și-a recunoscut crima, după ce inițial declarase că soția s-a ars la grătar
citește mai mult »