sebDupă 12 zile, liderul seriei a V-a a Ligii a III-a a revenit în țară pentru a demara etapa de omogenizare și recâștigarea formei sportive pentru fotbaliștii săi. În cantonamentul de la Bekes, stafful tehnic sebișean, format din Mihai Petcuț, Marin Balint și Sandu Țamboi, supervizați din când în când de Ionuț Popa, și-au pregătit în special fizic elevii și au avut mult spor la ce condiții au avut.
„Am avut în permanență la dispoziție trei terenuri de antrenament, sala de forță, trei bazine, saună, condiții excelente de cazare și masă la Hotelul Dugobo. Probabil, doar în Antalya am fi avut condiții similare, în țara noastră sau în zonă nu cred să fi găsit ce am găsit la Bekes. Am avut noroc, fiindcă jucătorii noștri au fost feriți de accidentări serioase. Moise și Coțan au avut mici probleme musculare, iar Miron a fost răcit, dar fiecare dintre ei nu au lipsit mai mult de două zile de antrenamente. Toți ne-am întors sănătoși acasă, iar de luni (n.n. astăzi) intrăm într-o nouă etapă a pregătirii la Sebiș, cu amicale din trei în trei zile”, ne-a mărturisit Mihai Petcuț, care – totuși – nu poate uita că are o problemă important de lot.
Fără amicale în Ungaria, Ban – în continuare accidentat
„Ban are dureri la ligamentele unui genunchi și va absenta încă cel puțin o lună de zile de acum înainte. Ne pare rău pentru el, mai ales că și în toamnă a rămas mult pe tușă din pricina unei accidentări”, a mai spus tehnicianul. Deși ar fi dorit să lege și un meci de verificare și în Ungaria, Naționalul nu și-a găsit un adversar pe măsură. „Nu am vrut să jucăm chiar cu oricine. Ne-am propus să întâlnim doar formații din prima ligă maghiară sau din primele două eșaloane din România. Din păcate, Iașiul sau Botoșaniul nu au mai ajuns prin zonă, cum o făceau anii trecuți, așa că nu am mai jucat cu nimeni. Dar, avem timp să ne reglăm aspectele tehnico-tactice în următoarea lună”, mai crede Petcuț.
Bihorul şi Becicherecul Mic, primele adversare
Miercuri începe seria testelor miercuri, cu FC Bihor, iar sâmbătă dă piept cu Becicherecul Mic, la Arad. La nivel de lot, nu se va mai întâmpla mare lucru. După „încorporările” lui Chindriș, Șerban și Răduca și revenirea lui Albert, Naționalul are cel puțin doi fotbaliști pe fiecare post, concurența pentru un loc de titular anunțându-se mai aprigă ca niciodată. „Sunt compleți, dar nu am spune «nu» unui fotbalist care a confirmat măcar în liga secundă”, a concluzionat Petcuț.

Recomandările redacției