bozianLider la zi în seria a V-a, Național Sebiș se află în această după-amiază în fața examenului ce poate fi cotat drept cel mai dificil din prima parte a stagiunii. Alb-albaștrii de pe Crișul Alb joacă la Oradea împotriva Oșorheiului condus de Alex Krenek, ales în vară membru în Comitetul Executiv al FRF. Prezența „Părintelui” în fruntea clubului bihorean, cu tot ce presupune acest lucru, ridică și mai sus garda arădenilor. „E probabil cel mai greu joc de până acum, au declarat și ei că vor să promoveze. Sper ca băieții să demonstreze că suntem favoriţi, în compania celui mai puternic adversar, cel puțin din punct de vedere teoretic”, spune Mihai Petcuț. Antrenorul Naționalului are tot lotul apt și le-a reamintit oamenilor săi că locul 1 obligă, iar miza e mai mare decât de obicei: „Jucăm iar pe puncte cu miză dublă, sper să ne întoarcem învingători!”
Ambele echipe se gândesc la trei puncte
Cu un joc mai puțin decât Sebișul (CS Oșorhei a stat runda trecută), gruparea bihoreană are și ea imaculată rubrica înfrângerilor. Antrenorul Cosmin Bodea nu-și poate propune decât să și-o păstreze în urma confruntării cu gruparea condusă de Gheorghe Feieș, întărită recent și cu Ionuț Popa. „Sper să rămânem neînvinși și după ceea ce clasamentul la zi al seriei spune că ar fi un derby. Întâlnim o echipă puternică, cu multe nume  importante ale fotbalului din Ardeal și o organigramă solidă”, transmite Bodea.
Brigadă timişoreană la derby
Tehnicianul bihorenilor are și el întreg efectivul la dispoziție, inclusiv achizițiile verii – hunedoreanul Radu, băimăreanul Gego și severineanul Poiană. O brigadă de Timiș a fost aleasă de CCA, cu Nicolae Botaș la centru, ajutat la cele două margini de Nicolae Chițoiu şi Alin Botaș. Observatori sunt Ion Hotico din Baia Mare şi Tiberiu Szatmari din Târgu-Mureș.

Recomandările redacției