• Interviu cu primarul interimar Radu Demetrescu

Având în vedere că orașul Sebiş este un oraș în plină dezvoltare, am realizat, recent, o vizită de documentare, pentru a vedea ce s-a întâmplat în ultima vreme din punct de vedere edilitar. Am profitat de ocazie, pentru a stabili o întâlnire cu primarul interimar Radu Demetrescu, edil care a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu. Era cu două zile înainte de sărbătorea Marii Uniri, când autoritățile locale erau în focul pregă­- tirilor. La fel cum a făcut și predecesorul său, Gheorghe Feieș, și actualul primar ne-a răspuns deschis la toate întrebările.
– Domnule Demetrescu, pen- tru început aș dori să vă întreb cum a fost anul 2018 pentru administrația locală din Sebiș, a fost greu? A fost ușor?
– Știți, există o vorbă din popor care spune că „se putea și mai bine”. Adevărul este că am muncit mult, iar acest lucru se vede. Rezultatele însă au depins, depind și vor depinde și de bani. Când te lovești de capitolul buget, trebuie să te conformezi. Cum vă spuneam, nu am stat pe loc. Ce aveam început și trebuia finalizat, am finalizat, acolo unde nu am avut obstacole; ce trebuia continuat, am continuat.
– Ce investiții ați realizat anul acesta?
– Trebuie să știți că am amenajat parcurile centrale. Am executat lucrări de plantare de noi arbuști și arbori ca magnolia, platani, tei și mesteceni, pentru a șterge urmele prăpădului care s-a abătut asupra orașului în luna septembrie a anului trecut. Aș vrea să mă refer și la aleile care au fost pavate. Dacă tot suntem la capitolul pavat, am pavat și aleile cimitirului de pe strada Teilor, cu atât mai mult cu cât oglinda unei comunități este biserica și cimitirul. De asemenea, am renovat școala din satul Prunișor, lucrare care a fost necesară fără doar și poate. Am continuat și lucrările la podul peste Valea Deznei, lucrare destul de mare.
– Alte lucrări ați mai realizat?
– Bineînțeles. Am pavat trotuarele aferente străzilor Oltului, Someșului, Dunării, Calea Aradului, Republicii și Crișului. Mai mult, am pavat parcarea din fața Bisericii Ortodoxe din Satu Nou, dar am montat și totemuri la intrările în oraș. Am finalizat lucrările de reabilitare a muzeului, am făcut reparații la sala de sport a școlii, la sala de sport de la stadion…
– Despre gaz ce puteți să ne spuneți?
– Am avut în vedere demararea studiului de fezabilitate pentru introducerea gazului. Este o investiție importantă pentru comunitate, de care oamenii întreabă mereu. În continuare, ar mai trebui menționate și pro­iectele pe care le-am avut în derulare. Un proiect intitulat „Îmbunătățirea calității vieții” constă în realizarea a 9,23 kilometri de piste de bicicletă, a unui bloc ANL cu 24 de apartamente, finanțarea realizându-se prin POR AXA 13-1, ceea ce înseamnă 2.756.000 euro/12.760.280 lei, inclusiv TVA. Al doilea proiect constă în extinderea și modernizarea spitalulu orășănesc, fiind finanțat prin POR AXA 8.2-8.1, investiția ridicându-se la 500.000 de euro. Al treilea proiect vizează extinderea și modernizarea Spitalului de Boli Cronice Sebiș – UPU, având o valoare de 2.033.024,86 lei, inclusiv TVA. Al patrulea, constă în extinderea și retehnologfizarea stației de epurare, finanțarea provenind din fonduri guvernamentale, prin PNDL. Este un proiect în valoare de 4.658.986, inclusiv TVA. În al cincilea rând, vorbim despre proiectul privind construirea unei grădinițe din fonduri PNDL. Valoarea se ridică la 1.523.315,61 lei. Nu în ultimul rând, mai avem un proiect pentru construirea de ateliere la școală (P+2). Finanțarea se face prin PNDL, valoarea investiției fiind de 1.843.804,1 lei, inclusiv TVA.
– Din câte vedem, aveți cu ce să vă lăudați.
– Da, aveți dreptate, dar parcă aș fi vrut să reușim să facem și mai mult.
Voicu Sida

Recomandările redacției