Sectorul forestier din România ar putea reprezenta un exemplu din punct de vedere al competitivităţii şi al exporturilor, iar în silvicultură lucrurile „nu stau mai prost decât în alte domenii” pentru că impactul economic generat de tăierile ilegale de arbori este mult mai mic decât în alte sectoare ale economiei naţionale, consideră rectorul Universităţii ‘Transilvania’ din Braşov, Ioan Vasile Abrudan.
„România a exportat mai mult lemn şi produse din lemn decât în anii de glorie de dinainte de ’89. Numai în 2011 exportul de mobilă a depăşit 1,2 miliarde de euro, iar în ceea ce priveşte lemnul şi produsele din lemn, România a avut un excedent în balanţa comercială de 1,4 miliarde de euro. Şi aici buşteanul a reprezentat valoric un procent extrem de mic, sub 10%, majoritatea exporturilor fiind susţinută de mobilă. În acest domeniu, merită subliniate şi investiţiile făcute mai ales în ultimii 10-15 ani deoarece acestea au făcut ca în România să rămână produse din lemn cu valoare adăugată mult mai mult decât la începutul anilor ’90. De aceea consider că din acest punct de vedere sectorul forestier ar putea reprezenta chiar un exemplu pentru alte sectoare, dacă ne referim la competitivitatea sectorului şi de asemenea la exporturile pe care le face România în domeniu”, a declarat pentru AGERPRES rectorul Universităţii Transilvania din Braşov.
În opinia acestuia, provocările actuale din sectorul forestier sunt extrem de diverse faţă de ceea ce se întâmpla în urmă cu 30 – 40 de ani, când cerinţele erau mult mai restrânse şi erau strict legate de exploatarea lemnului.
„Provocările pentru sectorul forestier, în realitatea de astăzi, sunt extrem de diverse, pornind de la faptul că cerinţele faţă de pădure sunt mult mai mari. Dacă în urmă cu 30-40 de ani singura cerinţă era lemnul, astăzi se cere biodiversitate, se cere pădurea ca zonă de agrement şi ca factor stabilizator sau de combatere a schimbărilor climatice. Se discută din ce în ce mai mult de rolul social pe care îl are pădurea, deşi dacă ne gândim pădurea de brad, fag sau molid este aceeaşi ca şi în urmă cu 40-50 de ani, când cerinţele erau mult mai restrânse. Acestea sunt provocări şi pentru silvicultori pentru că trebuie adaptat modul de gândire, pornind chiar de la educaţie, de la sistemul de învăţământ de specialitate, până la modul de lucru în pădure. România ar trebui să facă paşi destul de rapizi în ceea ce priveşte adaptarea legislaţiei şi a normelor tehnice pe care noi le utilizăm în silvicultură, la realităţile de azi”, apreciază rectorul Abrudan.
Potrivit sursei citate, majoritatea normelor tehnice din silvicultură care sunt restrictive din punct de vedere al gestionarii pădurii au fost elaborate înainte de ’89, când structura de proprietate şi de prelucrare a lemnului era total diferită de ceea ce este în prezent.
„Majoritatea normelor tehnice din silvicultură, elaborate înainte de anii ’90 sunt restrictive din punct de vedere al gestionarii pădurii, de aceea consider că ele nu mai fac faţă cerinţelor societăţii de azi. Referindu-ne la un subiect pe care îl auzim şi îl vedem frecvent în mass media, respectiv cel al tăierilor ilegale de arbori, cred că ar trebui nuanţat, deoarece de multe ori, unele activităţi sunt ilegale pentru că nu respectă prevederile legii, dar nimeni nu îşi pune problema dacă acea lege este corectă, dacă este etică sau dacă este adaptată societăţii de astăzi. Consider că într-o societate în care există un anumit nivel, să nu spunem nici de ilegalităţi şi nici de corupţie, ci un anumit nivel de nerespectare a legii, nu poate să există un domeniu în care lucrurile să meargă perfect. Aceste sectoare sunt legate între ele şi depind de cadrul macroeconomic şi de cadrul fiscal la nivel naţional. Consider că în silvicultura lucrurile nu stau mai prost ca în alte domenii din acest punct de vedere”, a spus Iopan Abrudan.
Acesta a explicat că şi în cazul în care tăierile ilegale de arbori ar reprezenta aproape jumătate din ceea ce se taie legal în România, impactul economic al acestor ilegalităţi ar fi mult sub valorile înregistrate în alte domenii ale economiei naţionale.
„În contextul în care în România se taie legal 18 milioane de metri cubi de lemn şi ilegal, pornind de la o cifră care este exagerată în opinia mea, dar pe care o să o luăm în calcul, deci încă 7 milioane metri cubi ilegal – deşi părerea mea personală este că acest volum reprezintă sub două milioane de metri cubi – şi în acest context, dacă am lua preţul mediu pe picior al lemnului de 25 de euro, toată afacere numită silvicultură legală şi ilegală înseamnă circa 600 de milioane de euro. Comparată cu orice alt domeniu, energie, alcool, tutun şi aplicând valorii acestui sector orice procent de ilegalitate, veţi vedea că din punct de vedere economic impactul este mult mai scăzut decât în alte sectoare”, a explicat rectorul UB.
În ceea ce priveşte impactul pădurii asupra mediului, şeful universităţii braşovene consideră că principalele probleme sunt în zona de câmpie, unde trebuie făcute investiţii şi unde pădurea trebuie îngrijită pentru că în aceste zone şansele de regenerare sunt foarte mici.
„Dacă ne referim la impactul de mediu şi chiar la cel social, în România, în condiţiile de climă şi sol din zona de montană şi colinară pădurea are condiţii extrem de bune de a se regenera. Menţionez acest lucru pentru că unele inadvertenţe sau greşeli în administrarea pădurilor câteodată mai sunt corectate şi de natură. În schimb, marea problemă o reprezintă zona de câmpie, unde dacă nu se fac investiţii, dacă pădurea nu este îngrijită după ce este instalată, şansele de a se regenera natural sunt foarte mici. Trebuie să ţinem cont că în zona de câmpie, fiind o zonă plană şi fertilă din punct de vedere al solului, în decursul ultimelor secole a fost schimbată folosinţa terenurilor pentru că populaţia şi societatea au avut nevoie de hrană. În toată Europa, zona aşezată de câmpie, zona plană, este cea destinată agriculturii. Deci nu putem să avem pretenţia ca în zona de câmpie procentul de păduri să fie similar celui din zona montană”, a subliniat Abrudan.
Deşi România a avut în aceste zone o reţea de perdele de protecţie, acestea au fost tăiate înainte de ’89 pentru a avea cât mai mult teren agricol, iar în prezent deşi există proiecte pentru înfiinţarea de perdele de protecţie a drumurilor şi a câmpurilor, din cauza problemelor de proprietate şi a lipsei fondurilor pentru exproprieri şi pentru împăduriri aceste proiecte nu au fost puse în practică.
În opinia acestuia, în ultimii 23 de ani, interesul şi importanţa guvernanţilor faţă de păduri şi împăduriri, indiferent de coloratura politică, s-a văzut în funcţie de fondurile alocate acestei activităţi. „Chiar dacă toţi s-au angajat că împăduresc sute de mii de hectare într-un ciclu electoral sau chiar peste un milion de hectare pentru o perioadă mai lungă finanţarea a fost extrem de mică”, a mai precizat rectorul Universităţii ‘Transilvania’ din Braşov, Ioan Vasile Abrudan.
