sabaustiliCel puțin până în acest weekend, când are parte de etapă liberă, Național Sebiș ocupă fotoliul de lider în în seria a IV-a a Ligii a III-a. Urmăritoarele Giarmata și Becicherecul Mic se înfruntă în meci direct și cel mai logic rezultat ar fi remiza, condiții în care echipa de pe Crișul Alb are mari șanse să devină campioană de toamnă.
Până una alta, sebișenii consideră că ocupă meritat prima poziție și asta pentru că: „Muncim foarte mult și am tratat foarte serios absolut toate meciurile. Nu am ajuns întâmplător în fruntea clasamentului. Trebuie să înțelegem, însă, că deocamdată nu am câștigat nimic, mai avem de muncă și asta în special la capitolul mentalitate. Avem fotbaliști de valoare, ne-am legat ca și joc, însă unii trebuie să înțeleagă că pentru promovare ne trebuie altceva. Ar fi păcat să trebuiască să ne despărțim de câțiva fotbaliști în iarnă numai pentru că nu înțeleg că sunt la Sebiș și luptă pentru primul loc. Cu siguranță, pauza competițio­nală ne va ajuta să devenim mai profesioniști din toate punctele de vedere”, spune Flavius Sabău, antrenorul secund al „alb-albaștrilor”.
Tânărul tehnician crede luptă pentru un loc în ediția viitoare a Ligii a II-a se va duce între trei echipe: „Am fi noi, UTA și Becicherecul Mic. Sper ca cel mai bun pe teren să promoveze și să nu existe altfel de jocuri”.
Ca ineuan și fost fotbalist și „secund” al echipei din Parcul Central, Sabău e convins de un lucru: „Din păcate, astăzi Ineul nu are nici condițiile, nici fotbaliștii pentru a tinde mai sus. Eu asta văd din afară, mi-ar plăcea, însă, să se realizeze acea Academie de Fotbal. Ar fi importantă pentru oraș și pentru întreaga zonă”.
Pentru sebișeni, săptămâna fără joc oficial este ceva mai ușoară. Adrian Abrudean și Flavius Sabău au condus antrenamente ceva mai plăcute, care să unească grupul, descărcându-l din punct de vedere psihic. Naționalul nu are programat nici măcar un meci amical, însă o parte dintre jucători vor evolua pentru echipa a doua în Liga a IV-a.

Recomandările redacției