de Voicu Sida

Săptămâna trecută am fost invitat să particip la ședința Consiliului Local din Șicula, iar invitația mi-a fost făcută de către domnul Duțu Căprar primarul comunei. În momentul în care ne-a făcut invitația ne-a motivat: „să vedeți cu ce fel de  Consiliu Local lucrez. Cum văd consilierii niște proiecte pe care le am și care cred că sunt benefice pentru comună, veți vedea că orice aș spune eu, ei zic că nu este bine”. Așadar zis și făcut: în data de 15 ianuarie 2020, la ora 17,00 a avut loc ședința Consiliului Local Șicula, în sala de ședințe a primăriei. Surpriza pentru mine a fost că am avut și eu ocazia să-l cunosc pe viceprimarul comunei, pe domnul   Avram Ardelean  Am dat mâna cu domniile lor, prezentându-mă cine sunt. Când ajung la acest domn vice  și mă prezint, îmi aruncă o privire plictisită și îmi răspunde : „Și ce-i cu asta, da nu mă interesează”. I-am răspuns că ședințele sunt publice. De altfel, cu acest prilej au participat mai mulți cetățeni la această ședință să vadă și ei cum decurg problemele. Cred că au rămas dezamăgiți, la fel cum am rămas și noi dezamăgiți, de felul în care se desfășoară discuțiile în ședințele Consiliului Local Șicula. Președinte de ședință a fost o doamnă consilier PNL, doamna Zena Mariana Căprar, care a prezentat Dispoziția  nr. 3 din 9 .01.2020, pentru convocarea în ședință ordinară a Consiliului Local al comunei Șicula. Primarul comunei Șicula, având în vedere prevederile articolului 133 alin, 1 din Ordonanța de Urgență 57/2019 privind Codul Administrativ, conform căruia Consiliul local se întrunește în ședință ordinară lunar, la convocarea primarului. În temeiul art. 134 alin. 1 , litera a, alin. 2, alin. 3 litera a , alin. 5 art. 135, art. 136 alin.4, art. 155 alin. 1, lit.b, lit. e, alin 3, lit.b și art. 196 alin 1, lit.b din Ordonanța de Urgență 57/2019 privind Codul Administrativ, dispune: Art. Unic: Consiliul Local al comunei Șicula se convoacă în ședință ordinară, care va avea loc pe data de 15 ianuarie 2020, ora 17,00, așa cum am mai spus, în Sala de ședințe a primăriei. Iar pe convocator a fost precizat că va avea loc în sala de la Club, schimbându-se  ulterior destinația în sala de ședințe a Primăriei. Președinta de ședință prezintă Ordinea de zi, supânând la vot. Au fost în total 15 proiecte de hotărâre , din care 6 proiecte nu au trecut și am enumera câteva dintre ele, care în opinia noastră sunt foarte importante : Proiect de hotârâre privind achiziționarea a 2000 de tone de piatră concasată pentru drumuri, proiect de hotărâre   privind desfășurarea programelor culturale și artistice. O comunitate fără cultură, obiceiuri și tradiții populare care să fie păstrate  dipare, domnilor consilieri . Se pierde și e păcat de tradiția Șiculei să fie călcată în picioare. Alt proiect de hotărâre privind achiziționarea de țeavă corugată de diferite dimensiuni pentru refacerea podețelor. Deci iată, doar câteva exemple de proiecte, care erau bune pentru comunitate credem noi. Din păcate această ședință s-a transformat într-un adevărat circ ieftin, urât. Orice, numai să nu fie promovate inițiativele acestui primar. Atât opoziția, dar și o parte dintre  cei aflați la putere nu știu ce vor. Sunt doar câteva ridicături de mâini, pentru banuții ăia care îi iau.  Și la votare, la numărătoare, este haos. De exemplu, președintele de ședință supune la vot un oarecare proiect și spune așa: Cine este pentru – patru voturi, două împotrivă, și trei abțineri. Restul voturilor parcă nici n-ar exista, nu se știe unde anume se duc. Deci voturi pentru, împotrivă, abțineri. Și restul ? Domnilor, să nu votați să faceți drumuri, este strigător la cer. Cu asemenea consilieri locali,  care habar nu au ce se  discută în ședință, nici nu este de mirare ce se întâmplă la Șicula „Dar nu mai este mult până în mai, când vor  fi alegerile și atunci sperăm să avem un consiliu local care înțelege nevoile și prioritățile oamenilor” , a spus primarul Duțu Căprar.

Voicu Sida

Recomandările redacției