Consiliul Județean este la ceas aniversar, la împlinirea a 25 de ani de la înființare. Programul de celebrare continuă astăzi cu cele mai importante evenimente – ședința festivă, turul organizat pentru oaspeții de peste graniță, precum și spectacolul aniversar oferit de Filarmonică.
Astfel, vineri, de la ora 9.30 se deschide târgul de produse tradiționale la Consiliul Județean. Începând de la ora 10.00 și până la ora 13.00 are loc ședința festivă, un eveniment la care sunt invitați să participe foști președinți și consilieri ai CJA. Sunt invitați toți foștii președinți ai Consiliului Judeţean Arad: Dan Ivan, Caius Parpală, Gheorghe Seculici, Iosif Matula, Nicolae Ioţcu şi Adrian Ţolea. Şedinţa festivă va avea loc în sala „Vasile Goldiş” a CJA.
Pentru oaspeții din străinătate invitați de Consiliul Județean va fi organizat un tur al orașului – vizită la Parcul Reconcilierii, Palatul Administrativ şi Muzeu.
De la ora 19.00, Filarmonica va bucura publicul cu un spectacol aniversar la Teatrul Clasic.
Târgul de produse tradiționale de la CJA va putea fi vizitat și pe 22 aprilie, de la orele dimineții.
Ansambluri de muzică populară din județ vor încânta sâmbătă publicul cu un spectacol traditional, în Parcul Pădurice, de la ora 10.00. Între grupurile și ansamblurile care vor evolua se numără: „Sânzâienele” și orchestra Mă­runțelul, formația de dansuri „Veteranii Aradului”, orchestra și soliștii „Rapsozii Zărandului”, formația de dansuri slovace din Nădlac, ansamblul folcloric „Zărandul” și ansamblul „Arădeana”.
Petrecerea în aer liber a tine­rilor de la CitiZenit s-a mutat ieri, la Gara Arad, din cauza timpului nefavorabil. Garden Party with UFe & Tasteful, eveniment inițiat de CitiZenit care face parte din seria manifestărilor organizate cu prilejul a 25 de ani de existenţă a Consiliului Judeţean Arad, anunţată initial a avea loc în Parcul Pădurice, joi, cu începere de la ora 19.00.

Recomandările redacției