Cum anunțam în ediția de vineri a ziarului, Consiliul Local Municipal a fost convocat în șe­dință ordinară publică pentru mâine, marți, 22 noiembrie, la orele 11,00, în Sala „Ferdinand” a Palatului Administrativ, cu o ordine de zi deosebit de bogată și de „provocatoare”: 36 de puncte, din care 30 de proiecte de hotărâri inițiate de primar și 6 ținând de rutina internă a consiliului. Dispoziția de convocare a fost emisă miercuri, 16 noiembrie, de primarul Gheorghe Falcă.
Cum între miercuri și joi e-o noapte întreagă (ca-ntre orice miercuri și orice joi), și cum noaptea-i un excelent timp de muncit (noaptea-i sfetnic bun), în ziua care-a urmat după miercuri, 16 noiembrie, respectiv joi, 17 noiembrie, același primar a mai convocat o ședință a CLM, de data aceasta extraordinară, „în deschidere” la cea anunțată anterior (așadar matineu), respectiv la orele 10,30.
În consecință, anunțul se modifică astfel: mâine, marți, 22 noiembrie, nu va fi o ședință a CLM, ci vor fi două, una după alta.
Cea de-a doua în ordinea convocării dar prima în ordinea desfășurării, adică „extraordinara”, are pe ordinea de zi patru puncte: rectificarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al Municipiului Arad pentru anul 2016, trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul SC CET Hidrocarburi SA Arad, modificarea statului de funcții la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” și modificarea statului de funcții la Filarmonica de Stat.
Primele două puncte de pe ordinea de zi a „extraordinarei” – respectiv rectificarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al Municipiului Arad pentru anul 2016 și trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul SC CET Hidrocarburi SA Arad, sunt puse acolo ca semn că diriguitorii Aradului își respectă promisiunea din campania electorală de la „locale”: fapte, nu vorbe, astfel că scot „la înaintare” cele două proiecte de hotărâri deși au mai fost respinse anterior. „Vicele” Călin Bibarț acuza consilierii pesediști de vot contra arădenilor și promitea că va pune cele două proiecte de hotărâri pe ordinele de zi ale tuturor șe­dințelor, până când vor fi votate favorabil – și se vede acum că nu glumea și că opoziția n-are decât două variante: ori zice și face ca primarul (ca vicele), ori nu iubește arădenii – deci „Nu-i mai votați, fraților, că uite ce fac ei când au puterea: se încontrează, iar noi, bieții de noi, n-avem nici o putere, așa că votați-ne doar pe noi, că vedeți cât de mult și de liberal vă iubim!”. Varianta dialogului omenesc, cu argumentele pe masă, e exclusă total și aprioric, campania electorală pretându-se doar la monolog.
Așadar va fi iar spectacol în CLM, chiar dacă primarul va lipsi, fiind „prins” cu campania electorală a partidului – o acțiune administrativă plină de respon­- sabilitate și exclusiv în folosul arădenilor care l-au votat primar și care-i plătesc salariul.

Recomandările redacției