Miercuri, 28 iulie,  a fost inaugurat noul sediu al Direcției Generale de Evidență a Persoanelor din Arad.  Clădirea este situată în colonia UTA, în apropierea bisericii ortodoxe. 

Investiția de 4,3 milioane lei a presupus modernizarea unei clădiri existente, dar nefolosite de aproape un deceniu. Noul sediu al Direcției Generale de Evidență a Persoanelor este acum unul dintre cele mai frumoase din România, după ce birourile modernizate au fost dotate și cu mobilier nou. De asemenea, o parte din aparatura care deservește Direcția a fost înnoită. Directorul executiv al Direcției Generale de Evidență a Persoanelor, Cristina Vlad, a declarat că în urma modernizărilor, Aradul este pregătit să implementeze noul sistem de carte electronică de identitate, chiar din acest moment. Cu toate acestea, vor mai trece cel puțin câteva luni până când primii arădeni vor avea noile cărți de identitate pentru că sistemul este întâi testat la Cluj. Directorul Cristina Vlad a precizat că și arhiva instituției este acum depozitată, în condiții mult mai bune, într-un spațiu protejat, unde un eventual incendiu este stins cu gaz, și nu cu apă, pentru prevenirea degradării registrelor de stare civilă. 

Recomandările redacției