Opozanta belarusă Maria Kolesnikova, răpită în ajun în centrul Minskului de persoane îmbrăcate în civil, a fost arestată marţi dimineaţă pe când încerca să părăsească ţara, în timp ce alţi doi camarazi ai acesteia au reuşit să traverseze graniţa, au transmis televiziunea de stat din Belarus şi agenţia de presă oficială Belta, citate de EFE, Reuters şi Interfax, scrie agerpres.ro. „Maria Kolesnikova a încercat să părăsească ilegal teritoriul Republicii Belarus, dar a fost reţinută la frontieră”, susţine Belta pe canalul său de pe reţeaua socială Telegram, indicând că alţi doi opozanţi belaruşi, care erau împreună cu Maria Kolesnikova – Anton Rodnenkov şi Ivan Kravţov – au traversat graniţa belarusă cu Ucraina şi se află în prezent pe teritoriul ucrainean. „Kolesnikova este în prezent reţinută”, a indicat un purtător de cuvânt al Serviciului de graniţă din Belarus, Anton Bîcikovski, referitor la această opozantă, ultima din trioul feminin al campaniei prezidenţiale împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko care se mai afla pe teritoriul belarus. Celelalte două, Svetlana Tihanovskaia şi Veronika Ţepkalo, au fost forţate să plece din ţară. Reprezentanţi ai opoziţiei din Belarus au denunţat anterior că Maria Kolesnikova a fost răpită luni în plin centrul Minskului de către mai mulţi bărbaţi îmbrăcaţi în civil cu mască pe faţă, care au băgat-o într-un microbuz şi au dus-o către o destinaţie necunoscută. Mai târziu, opoziţia a semnalat dispariţia altor doi membri ai Consiliului de coordonare al opoziţiei belaruse. Televiziunea de stat belarusă a negat răpirea Mariei Kolesnikova, susţinând că aceasta a fost scoasă dintr-o maşină ce încerca să treacă marţi la primele ore ale dimineţii graniţa belaruso-ucraineană. Cu puţin timp înainte, un responsabil al poliţiei de frontieră din Belarus, citat de Reuters, susţinea că trei politicieni de opoziţie belaruşi, între care opozanta de prim-plan Maria Kolesnikova, ar fi trecut controlul la un punct de frontieră cu Ucraina.

Recomandările redacției