ioncraciunescuȘedința de sâmbătă a Comitetului Executiv a Federației Române de Fotbal trebuia să lămurească lucrurile înclusiv la nivelul ligii secunde. Se discuta despre o reconfigurare a celor două serii, trecându-se din nou de la 14 la 16 formații și, plecând de aici, să se fixeze o dată la care să înceapă noua ediție de campionat.
Membrii CE au abordat și rezolvat problema arzătoare din primul eșalon. După ce Universitatea Cluj și-a câștigat dreptatea la TAS și va fi automat reprimită în Liga 1, federalii erau nevoiți să numească și cea de-a 18-a competitoare. Până la urmă, s-a mers pe varianta unui baraj între Rapid – Chiajna, învingătoarea din partida de sâmbătă urmând să continue în elită. Când pe ordinea de zi urmau problemele ligii secunde, între Ion Crăciunescu, șeful Comisiei Centrale de Arbitri și Mircea Sandu, președintele FRF, a izbucnit un conflict verbal, ce s-a lăsat cu jigniri și amenințări din partea fostului mare cavaler al fluierului.
Prin urmare, ședința Comitetului Executiv al Federației s-a încheiat subit, iar despre eșalonul secund se va discuta într-un Comitet de Urgență ce va avea loc, cel mai probabil, miercuri. Cu această ocazie, va afla și UTA câți adversari va avea în campionat, dar și când va disputa prima partidă oficială în noua stagiune.
Deocamdată, „Bătrâna Doamnă” și-a fixat reunirea pentru data de 15 iulie, cel mai probabil sub comanda lui Adrian Falub. Dar, antrenorul „textiliștilor” spune că e dispus șă-și încheie mai repede vacanța. „Deși nu mai am contract cu clubul, sunt la dispoziția lui. Dacă domnul Marțian îmi solicită prezența la Arad, o să vin fără să pun condiții”, a afirmat tehnicianul, care, la rândul său, așteaptă ca omul de afaceri clujean să se țină de promisiune și să ajungă în sfârșit în orașul nostru la începutul acestei săptămâni.

Lasă un răspuns

Recomandările redacției