Șeful diplomației UE solicită eliberarea imediată a opozantului rus Navalnîi

0
184

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a cerut marţi eliberarea imediată a opozantului rus Aleksei Navalnîi, solicitare ce survine cu două zile înainte de vizita sa la Moscova, relatează AFP, știrea fiind transmisă de agerpres.ro.

„Condamnarea lui Aleksei Navalnîi încalcă angajamentele internaţionale ale Rusiei în cea ce priveşte statul de drept şi libertăţile fundamentale. Cer eliberarea lui imediată”, a spus Josep Borrell într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.

Un tribunal din Moscova l-a condamnat marţi pe opozantul rus Aleksei Navalnîi, critic acerb al Kremlinului, la trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a decis că acesta a încălcat condiţiile de eliberare în urma unei condamnări cu suspendare în 2014, dar a spus că termenul său de închisoare va fi scurtat pentru timpul în care s-a aflat în arest la domiciliu, notează Reuters.

Navalnîi, unul dintre cei mai virulenţi critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost arestat la 17 ianuarie pe un aeroport din Moscova la revenirea sa în Rusia din Germania, unde a primit îngrijiri după ce a fost otrăvit în august cu agent neurotoxic din familia Noviciok cu caracter militar.

Sursa: agerpres.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.