Crișul Chișineu-Criș își află, astăzi, adversarul din Finala Cupei României, după ce meciul dintre Unirea Sântana și Victoria Zăbrani a fost reprogramată prin decizie de Comitet Executiv a Asociației Județene de Fotbal. După cum se știe, în urmă cu două săptămâni, cele două echipe au refuzat să continue partida de pe terenul plin de apă de la Sânnicolau Mic, după momentul accidentării grave a lui Stanciu. „Se impunea o decizie specială într-o situație specială. Cel mai important rămâne faptul că fotbalistul Vlăduț Stanciu e bine, și-a revenit și-și va putea continua cariera”, spunea Adrian Lucaci, președintele AJF Arad. De data aceasta, combatantele au căzut de acord să rejoace partida pe terenul din Pecica, ora fiind aceeași, 17,30!
Teoretic, Zăbraniul ajunge mai bine la rejucare, deși Cristi Irimia spune că e o sabie cu două tăișuri faptul că echipa sa s-a odihnit în weekend. „Orice ar spune unii, jocul e mereu cel mai bun antrenament. Te ține în priză și îți dă posibilitatea să vezi și, eventual, să mai corectezi unele greșeli din jocul echipei tale. Pe de altă parte, ținând cont de faptul că suntem pe final de sezon, când s-a acumulat oboseală și uzură, poate e bine că nu am jucat în weekend. Contăm și pe câțiva jucători care nu mai sunt la prima tinerețe și-și revin mai greu după meciuri, așa că un plus de prospețime le-ar putea folosi mâine. În fine, sper să fie un meci frumos, disputat, iar cel mai bun să câștige. Dincolo de chestiunile legate de tactică și tehnică, mă bazez și pe orgoliul fotbalistic al fotbaliștilor noștri. Suntem la 90 de minute de o finală de Cupă, în care – până la urmă – se poate întâmpla orice. În plus, am avea de luat o revanșă și în fața Crișului după eșecul dur din campionat”, spune tânărul antrenor al Zăbraniului. Irima se va prezenta la Pecica fără Claudiu Filip (accidentat) și Bruț, care nu s-a mai prezentat la echipă.
Sâmbătă, Unirea Sântana nu a avut un meci tocmai simplu contra celor de la Păulișana Păuliș. A decis golul fundașului Paven, însă teamul lui Maghici a rămas în joc până la final. În plus, Peia și Capătă au ieșit accidentați de pe teren, iar prezența lor pe teren astăzi e incertă. „Într-adevăr, vorbim despre doi jucători foarte importanți pentru noi, de abia după antrenametul de marți seara vom știi cum stau. În plus, portarul Csurka a acuzat și el contuzii la coapsă, iar pe Stanciu, chiar dacă a revenit timid la antrenamente, nu l-aș băga mâine. Dar, avem variante de înlocuire a celor menționați, ne bazăm pe dorința de afirmare a juniorilor noștri de 17-18 ani. Poate o să jucăm cu patru în teren și, chiar dacă pierdem semifinala, ei rămân marele nostru câștig”, a punctat Dan Cuedan, antrenorul „roș-negrilor”.
Formații probabile:
Zăbrani: Șoltesz – Topai, Francescu, Hodan, Edu – Simion – Gherghel, Fl. Pavel, Zele, Măgulean – Băd.
Sântana: Csurka – Politic, Paven, Bodea, Istin – Mateiu, Marc (Peia) – Martin, Avrămuțiu, Prică – Capătă (Pasăre).

Recomandările redacției