În acest sfârșit de săptămână, comuna Semlac va fi vizitată de un grup de agricultoare belgiene, venite într-un schimb de experiență la noi în județ.
Grupul va fi primit de primărița din Semlac și tot ea va organiza și patrona și întâlnirea dintre agricultoarele belgiene și câteva reprezentante cu aceleași preocupări din Semlac.
„Vizita va dura câteva zile și nu se va limita doar la vizitarea comunei Semlac – a Primăriei și a obiectivelor istorice de aici – grupul de belgiene vor vizita și Aradul și vor fi primite de unele oficialități, în funcție de orarul acestora. Acest schimb de experiență s-a materializat în urma deplasării pe care am făcut-o eu nu de mult la Strasbourg – ca una din cele două reprezentante a Asociației Comunelor din România – la a XXIV-a sesiune a Congresului Puterilor Locale și Regionale a Europei“ ne spunea Letiția Stoian, primărița din Semlac.
Discuțiile pe care le vor purta oaspetele cu reprezentantele gazdelor se vor axa, după câte ni s-a spus, pe modul cum se desfășoaraă actvitatea femeilor în toate domeniile agricole la care acestea participă, atât în cadrul propriilor gospodării cât și ca angajate în cadrul unor unități economice. Vorbim aici atât de activitatea de creștere a animalelor, de cultivare a plantelor – aici fiind incluse și florile, firește – făcându-se comparațiile și aprecierile care se impun.

Recomandările redacției