Motto: „Pe pământ avem de toate/ Și mai bune și mai rele,/ bune, rele/ Și-nchisori și libertate/ Și-a putea, și nu se poate/ Și noroi și stele“ (Adrian Păunescu, Pământul deocamdată)
Au mai rămas câteva zile din anul 2015. Pentru unii a fost un an bun, pentru alții unul mai puțin bun, iar pentru mulți, un an prost. Depinde din ce punct de vedere a fost privit, depinde dacă a fost văzută partea plină a paharului sau dacă partea goală a fost sau nu bătătoare la ochi astfel încât să iasă mai mult sau mai puțin în evidență.
Dacă ar fi să privim lucrurile din punct de vedere al evenimentelor care vor fi cu greu uitate, pe plan internațional ar fi trei astfel de momente, iar pe plan național unul. Și nu mă refer aici la războaie sau declarații belicoase, nici la crime sau la arestări mai mult sau mai puțin spectaculoase și nici la schimbări de guverne, pentru că astfel de evenimente au ajuns să fie simple întâmplări, în comparație cu atentatul terorist de la Charlie Hebdo, petrecut în ianuarie la Paris, când 12 oameni au murit din cauză că aveau alte convingeri decât cei care le-au luat viața, în comparație cu criza refugiațiilor, cu atentatele din noiembrie, petrecute tot la Paris și soldate cu 130 de victime nevinovate și în comparație cu tragedia din clubul Colectiv, unde au fost nu mai puțin de 63 de morți.
Ce va fi în anul 2016? Nimeni nu poate să spună de pe acum. Cert este că pe plan internațional va continua lupta surdă dintre SUA și Rusia, iar China va avea un cuvânt din ce în ce mai greu de spus. Aceste lucruri nu vor avea însă o influență directă în ceea ce privește viața de zi cu zi a omului simplu, dacă lucrurile nu vor degenera de o asemenea manieră încât să nu mai fie nicio cale de întoarcere. Cel mai probabil, ca să folosesc o expresie destul de des folosită de către cei care transmit știri la televizor, cetățeanul de rând, din Europa, din America și din alte părți ale lumii, va avea în continuare de suferit de pe urma atentatelor teroriste petrecute anul acesta și de pe urma crizei refugiaților din Siria, care au dus la adoptarea unor măsuri de securitate sporite, care vrem nu vrem ne îngreunează viața atunci când călătorim. Este de asemenea destul de probabil ca extremiștii din gruparea Statul Islamic să nu se liniștească și să comită noi atentate, dacă marile puteri nu vor reuși să ajungă la un acord cu privire la ceea ce trebuie să se întâmple în Siria. Astfel, veștile ce se anunță la nivel internațional în 2016 nu sunt tocmai bune până acum.
În ceea ce privește situația din țară, sunt puțin mai optimist, dar nu foarte mult, pentru că așa cum îi plăcea marelui antrenor Emeric Jenei să spună, „nu îmi fac iluzii, să nu am deziluzii“. Demisia Guvernului Ponta, după dezastrul din Colectiv, venirea la putere a Cabinetului Cioloș, ar putea însemna un nou început, după multe, multe, multe alte începuturi, dar de data aceasta cu niște baze mai sănătoase. Ar putea să fie o șansă pentru relansarea economiei, dacă vor fi luate măsuri corecte și nu măsuri corecte din punct de vedere politic. Deocamdată însă nu avem decât un semnal că nu vor mai exista poziții divergente între Palatul Cotroceni și Palatul Victoria, ceea ce nu este puțin, dar nu este nici suficient. O veste bună am primit deja. De la anul, prețul căldurii furnizate populației trebuie să se ieftinească. Dar, în contrapartidă, șoferii au primit și o veste cum nu se poate mai proastă. Prețul asigurării auto obligatorii va crește din nou, iar în unele cazuri va exploda, de-a dreptul, ceea ce este un lucru cât se poate de rău, cu toate că actualul șef al șefilor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, un individ plătit regește să ne explice ce bine este să cheltuim mai mult pentru un serviciu pentru care până cu câteva luni în urmă plăteam mai puțin, dar oricum mult prea mult față de puterea de cumpărare a unui salariat de rând din această țară, nu vrea să recunoască acest lucru.
Cât despre alegerile locale și parlamentare, acestea vor aduce cu siguranță multă bucurie și multă tristețe deopotrivă, în funcție de rezultat și în funcție de tabăra în care se află fiecare. Personal nu cred însă că ne vor influența foarte mult modul de viață, pentru că vor fi câștigate de aceeași politicieni care au condus țara în ultimii 26 de ani și care nu au avut decât un singur scop, propria chivernisire.

Recomandările redacției