SANYO DIGITAL CAMERASenatorul Ioan Cristina a constatat că în ultimele zile Traian Băsescu a reintrat în logica politică obişnuită, cu aceleaşi teme clasice de propagandă, cu alte cuvinte a revenit la atitudinea şi discursurile pe care le cunoaştem de ani de zile.
„Am asistat încă o dată, zilele ace­s­tea, la zeci de minute de discurs steril în care Traian Băsescu acţionează ca şi cum s-ar afla în plină campanie electorală. Rămâne totuşi o întrebare fundamentală: în numele cui vorbeşte Traian Băsescu? Pe cine reprezintă el? Pentru că în nici un caz nu reprezintă poporul român, care s-a exprimat cât se poate de clar împotriva lui. Realita­tea verii lui 2012 pe care preşedintele demis o trece cu vederea este aceea că 7,4 milioane de alegători i-au spus să plece, iar el s-a întors la Cotroceni în mod ilegitim, sfidând votul popular. Ce vrea Băsescu astăzi este să uităm acest lucru”, a declarat Ioan Cristina.
Senatorul consideră că Traian Băsescu doreşte să capteze atenţia publică, folosind în mod demagogic şi ipocrit diverse subiecte, cu scopul de a-şi reface capitalul politic. „Nu are nici o şansă însă, fiind lipsit de orice fel de credibilitate. El e un preşedinte impostor, un pre­şedinte ilegitim şi nu mai reprezintă pe nimeni”, a spus senatorul arădean.  (G.C.)

Recomandările redacției