SANYO DIGITAL CAMERASenatorul Ioan Cristina a anunţat că intenţionează să adreseze o interpelare Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte situaţia paramedicilor de la staţia SMURD Vinga. Aceştia sunt angajaţi ca şi muncitori calificaţi paramedici la Primăria din Vinga, pe salarii foarte mici comparativ cu paramedicii angajaţi la Unitatea de Primire Urgenţe – SMURD Arad.
„Nu este normal ca nişte oameni care salvează vieţi să plece acasă cu un salariu de câteva sute de lei. Din păcate, s-a greşit încă de la înfiinţarea acestei staţii SMURD, pentru că paramedicii au fost angajaţi la primărie şi astfel nu li se pot mări salariile şi nici nu pot beneficia de sporuri, aşa cum au colegii lor de la UPU – SMURD. La momentul respectiv aşa au judecat cei de la PD-L, care s-au lăudat apoi că au făcut treabă. Şi acesta este doar un exemplu despre felul cum au făcut treabă cei de la PD-L! Mai mult decât atât, atunci li s-a promis paramedicilor că după câteva luni vor fi preluaţi de UPU – SMURD Arad, lucru care bineînţeles că nu s-a mai întâmplat”, a declarat senatorul, Ioan Cristina, adăugând ironic: Mă «bucur» că autorităţile arădene cunosc situaţia şi se «străduiesc» de câţiva ani să o rezolve.” Ioan Cristina a atras atenţia că, exceptându-l pe Sorin Negrei, primarul comunei Vinga, nimeni nu s-a implicat cu adevărat până acum în rezolvarea problemelor angajaţilor staţiei SMURD. Acesta este şi motivul pentru care senatorul a anunţat că intenţionează să apeleze la ministrul Sănătăţii. „Din acest motiv, intenţionez să mă adresez ministrului Sănătăţii, pentru că va trebui găsită o soluţie în acest caz iar paramedicii să beneficieze de o salarizare decentă. Şi nu mă refer numai la cei de la Vinga, ci la toţi colegii lor care se găsesc în aceeaşi situaţie”, a precizat senatorul Ioan Cristina.   (G.C.)

Recomandările redacției