Preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, senatorul Ioan Cristina, a declarat că modificarea legislației electorale este o necesitate şi că este bine ca dezbaterea despre sistemul electoral să aibă loc acum, cu suficient timp înainte de alegeri, pentru a fi degrevată de orice calcul politic particular. „Vrem să eliminăm practica modificării sistemului electoral înainte de alegeri, făcută doar pentru a avantaja o formațiune sau alta, iar formula finală să rezulte în urma unei dezbateri argumentate și așezate. USL intenționează să găsească o formulă care să împiedice traseismul, precum și restrângerea la 300 de parlamentari la Camera Deputaților și până într-o sută, la Senat”, a declarat senatorul Ioan Cristina, co-preşedinte al USL Arad.
USL dorește menținerea bicameralismului, chiar dacă atribuțiile celor două camere vor fi sensibil diferite față de cele prezente, în condițiile în care Senatul ar putea deveni o Cameră în care să fie reprezentanți ai regiunilor sau ai județelor, deci cu reprezentare teritorială și cu tematică de această natură, a mai precizat senatorul liberal.
Sport 23
Şoimii Şimand a obţinut prima victorie în noul sezon de Liga 2 la futsal, 13-12 cu CFF Clujana Cluj
citește mai mult »