Senatul a adoptat tacit unele modificări la Codul penal şi Codul de procedură penală

0
590

Senatul a adoptat tacit miercuri mai multe proiecte de lege, trei dintre acestea amendând Codul penal şi Codul de procedură penală la capitolul prescripţia pentru răspunderea penală, dar pedepse în cazul violului.

Una dintre propunerile legislative adoptate de senatori în mod tacit prevede modificarea articolelor 218 şi 219 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal. „Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşită prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Pedeapsa este detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului, victima este rudă în linie directă, frate sau soră, victima nu a împlinit vârsta de 16 ani, fapta a fost comisă în scopul procedurii de materiale pornografice, fapta a avut ca urmare vătămare corporală, fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună”, prevede articolul 218 din proiectul legislativ, informează Mediafax.

De asemenea, iniţiativa prevede că dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea pe viaţă şi interzicerea unor drepturi. În legea în vigoare, articolul 218 arată că raportul sexual cu o persoană săvârşit prin modalităţile menţionate mai sus se pedepseşte de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

O altă propunere adoptată tacit de Senat prevede combaterea şi prevenirea actelor cu caracter pedofil şi a infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale ale persoanelor. Cele opt proiecte de lege adoptate tacit de Senat urmează să fie dezbătute şi votate în Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.