Alexandru Pop și David Popa nu au avut capacitatea să-i conteste locul de titular lui Ciprian Rus în ediția de campionat 2018-2019. Titular incontestabil, căpitanul UTA-ei a și făcut un sezon bun, oprindu-se la cota 18 reușite, doar că din această vară în lot a ajuns însuși golgheterul campionatului. Este vorba despre Vali Buhăcianu care aduce cu el „bagajul” de 25 de reușite și l-ar putea trimite pe bancă pe Rus. Tocmai de aceea, atacantul arădean ar putea pierde și banderola în favoarea unui titular. „Nu am ales căpitanul încă, cum am mai spus liderii sunt aceia care se impun prin puterea exemplului. Avem astfel de jucători, Ciprian este unul dintre ei. Oricum, atitudinea tuturor a fost una bună în această perioadă de pregătire, chiar sunt extrem de mulțumit de cum au decurs lucrurile”, a driblat deocamdată subiectul Balint, nedorind să dea prea multe detalii despre un posbil prim „unsprezece” cu Dunărea Călărași.
Dar, tot tehnicianul „roș-albilor” a ținut să precizeze că are în lot doi fotbaliști familia­rizați cu golul și înfometați de gol, referindu-se evident la Rus și Buhăcianu. „Cel mai mult îmi doresc să promovăm, dacă voi marca tot atâtea goluri sau mai multe, va fi un bonus. Într-adevăr, au venit mulți jucători obișnuiți cu golul, mai ales Buhăcianu. E golgheterul sezonului trecut, nu poate fi decât un plus pentru echipă. Cine joacă trebuie să-și facă treaba, avem un interes comun”, susține Cipri Rus.
Acesta începe al treilea sezon de Liga
a II-a în tricoul „Bătrânei Doamne” și parcă aerul respirat e altul. „Dorință a fost de fiecare dată, dar anul acesta se pare că avem susținere mult mai mare din partea tuturor, adică administrație locală, suporteri, staff tehnic, tot ceea ce ține de club. Doar terenul sintetic este un minus, dar nu vrem să găsim alibiuri. Mister ne antrenează în fiecare zi și pentru a lua în piept și acest inconvenient, trebuie să fim pregătiți pentru orice. Altfel, e un campionat puternic, dacă reușim să trecem peste momentele grele ce – cu siguranță – vor urma, probabil că bucuria va fi mult mai mare la final”, a mai explicat fotbalistul, fost membru al galeriei utiste: „Colegii mei știu deja acest lucru, dar acum îmi propun ca impreună cu ei să facem rezultate și să creăm o anume emulație. E adevărat, dacă vom juca și pe noul stadion, probabil că vom renaște și acel spirit pierdut pe alocuri”.
Sâmbătă, Cipri Rus întoarce armele chiar împotriva echipei de la care a revenit la UTA în vara anului trecut. De altfel, a împărțit vestiarul Călărașiului în anul promovării Dunării în Liga 1 și cu Marius Tomozei, fotbalistul care l-a însoțit și la conferința de presă. „Ne așteaptă un meci cu o echipă la care am activat și eu și Tomi. A fost o perioadă scurtă, dar frumoasă, când am reușit să facem ceva important acolo. Sperăm să reușim și la finalul acestui sezon la UTA, Au fost schimbări majore și la ei, dar au adus jucători cu nume și un antrenor cu experiență la nivelul primei ligi. Dar, până la urmă contează ce faci pe teren. Noi credem că suntem pregătiți și fizic și mental pentru partida de sâmbătă”, a încheiat atacantul de 28 de ani.
Tomozei: „Golul din amicale mi-a dat și mai multă încredere”
La rândul său, noul fundaș dreapta al „roș-albilor” e optimist cu privire la sta­giunea ce începe peste două zile. „Ne așteaptă un meci dificil cu Călărașiul, dar am mare încredere în colegii mei și în staff. Ne-am pregătit foarte bine și cred că după meci ne vom bucura. Sper să avem stadionul plin, să fim încurajați și să ne bucurăm împreună de o victorie. Personal, m-am acomodat foarte repede, mai ales că îi cunoșteam pe o parte dintre jucători și pe Mister. Mă simt bine, am și înscris un gol în meciurile de pregătire, ce mi-a dat și mai multă încredere în mine. Sper să înscriu și în campionat, că acolo e mai important, poate chiar din primul meci. Dar, până la urmă, treaba mea e cu totul alta ca fundaș lateral, îl las pe Cipri să marcheze…”, a precizat și Marius Tomozei.

Recomandările redacției