Separatisme

În vreme ce în toată lumea se pregătesc unificări de pieţe economice, însoţite de alianţe politico-militare capabile să le susţină – vezi Uniunea Europeană, Federaţia Rusă, Asia-Pacific, convenţiile pan-americane, lumea arabă, etc. – scoţienii se pregătesc de referendum pentru a ieşi din Regatul Unit al Marii Britanii. Sondajele de opinie indică faptul că mai bine de jumătate dintre simpaticii cântăreţi din cimpoaie şi producători de whisky s-au săturat să mai stea alături de englezi, iar astăzi, după trei secole de convieţuire, vor să se separe. N-aş scrie aceste rânduri despre scoţieni, dacă politologul texan George Friedman – fondatorul agenţiei de analize militare „Stratfor” – n-ar fi făcut referire şi la Serbia, Slovacia sau România, încercând să compare dorinţele de independenţă ale scoţienilor din Regatul Unit, ale bascilor din Spania sau ale ruşilor din Ucraina, cu cele ale maghiarilor din cele trei ţări central-europene pomenite mai sus. Fireşte, nostalgia „Ungariei Mari” încurcă rău de tot judecata politologului George Friedman, care ia din istorie doar părţile care îi convin, iar din demografie doar reziduurile nesemnificative. În Europa continentală graniţele politice nu corespund cu graniţele etnice, iar a relua discursul naţionalist după fiecare sută de ani înseamnă a condamna bătrânul continent la un război perpetuu. În plus, spre surprinderea domnului Friedman, maghiarii din România stau la guvernare de vreo două decenii, conducând inclusiv ministere cu o largă conotaţie naţional-românească, cum este Ministerul Culturii. Pe de altă parte, dacă tot este în căutare de comparaţii istorice, domnul George Friedman ar putea analiza criza Imperiului Austro-Ungar (1867-1918). Aşa va afla că nimeni n-a dinamitat liniştea politică a acestei construcţii monarhice dualiste mai mult decât maghiarii, care solicitau în permanenţă armată proprie şi bancă ungurească desprinsă de cea vieneză, ameninţând – în caz contrar – cu spargerea Monarhiei Habsburgice. Acest naţionalism maghiar, dus până la extrem, l-a determinat pe ministrul imperial de Externe, Otto Czernin, să afirme că Ungaria a fost „piatra de moară” legată de gâtul Monarhiei Habsburgice. Închei acest comentariu cu următoarea întrebare: oare cum se face că nimeni în lume nu vorbeşte şi despre dorinţa absolut legitimă a românilor din Republica Moldova de a se uni cu patria-mamă, România?