În perioada 15 – 19 iulie 2020,  Asociația Culturală Vernacular (AR),  a derulat prima intervenție de punere în siguranță a patrimoniului construit din acest an, din cadrul proiectului  Ambulanța pentru Monumente Arad. Obiectivul acestei intervenții a fost Sera conacului Mocsonyi de la Bulci, județul Arad, parte din ansamblul monument istoric .

Proiectul de intervenție asupra ansamblului Mocsony a început prin colaborarea Asociației Culturale Vernacular cu Asociația Monumentum, Asociația ARCHÉ și AsoP-Filiala Vest, asociații alcătuite din specialiști din domeniul arhitecturii, peisagisticii, istoriei artei și alte discipline conexe. Pornind de la premisa unui acord comun pentru punerea în valoare a acestui ansamblu monument deosebit de important pentru județul Arad și pentru Regiunea Banat, acțiunea s-a bucurat de sprijinul Primăriei Municipiului Arad, proprietarul ansamblului, a Primăriei Comunei Bata, a Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu cultural național Arad, a ISU Arad și a societății civile arădene.

Impresionanta clădire a fost construită în 1912, când Anton al II-lea Mocsonyi a demarat lucrări ambițioase de reamenajare a domeniului și a adus modernizări caracteristice epocii. Sera se remarcă prin amploare și expresie stilistică Secession – unică în regiunea vestică a României. Astfel, ea devine  un ambasador al întregului domeniu Mocsony și, în consecință, primul obiectiv pus în siguranță la nivelul ansamblului, ca parte a unui proiect ambițios de conservare, restaurare și punere în valoare a domeniului. Necesitatea acestei intervenții a venit din cauza avansării accelerate a vegetației spontane, a creșterii excesive a acesteia precum și a degradărilor deja survenite asupra edificiului, la nivel de învelitoare și de soclu, degradări ce îi periclitau integritatea și favorizau pierderea iremediabilă a unor importante componente de arhitectură și istorie.

Lucrările de punere în siguranță a serei din cadrul ansamblului Mocsony au fost executate de 26 de voluntari din diverse domenii de activitate. Lucrările de îndepărtare a arborilor din jurul sau din interiorul serei au fost întreprinse specializat, de către Mihail Alex Purcaru, primul arborist certificat International Society of Arboriculture din România, și de colegul său, Cosmin Bănuț. Suprafața degajată de vegetație a  însumat circa 500 mp (interior + exterior), iar cele mai dificile operațiuni au fost legate de îndepărtarea exemplarelor de arbori și arbuști interiori, care periclitau stabilitatea structurii serei prin cădere sau rupere. În total au fost îndepărtați sau toaletați un număr de 26 de arbori și 13 arbuști, vegetație crescută spontan și invaziv în interiorul și imediata vecinătate a serei, nefiind afectați arborii cu valoare istorică din cuprinsul parcului, aflați la o distanță apreciabilă de locul intervențiilor. În paralel, s-au derulat operațiuni de sanitarizare, îndepărtare a materialelor vegetale și minerale nevaloroase, relevarea stadiului actual al clădirii și recuperarea materialelor originale valoroase dislocate, cu depozitarea acestora în locuri protejate, pentru o etapă de cercetare ulterioară. Totodată, au fost evaluate cu rezistograful (un dispozitiv specializat de mare precizie) trei exemplare valoroase de arbori existenți în parcul ansamblului monument. Toți arborii testați se prezintă sănătoși, în stare bună, necesitând doar mici lucrări de întreținere în viitor.

Atelierul din jurul Serei va continua cu o săpătură de diagnoză arheologică în jurul clădirii, inițiată de Asociația Culturală Vernacular cu sprijinul Complexului Muzeal Arad și a Direcției Județene de Cultură, Culte și Patrimoniu Arad, iar ulterior se va monta o structură ușoară, temporară, reversibilă și neinvazivă pentru protecția clădirii.

Intenția Asociației Culturale Vernacular și a partenerilor săi este să motiveze și să sprijine proprietarul în revitalizarea ansamblului Mocsonyi și invită factorii de decizie locali, comunitatea locală și toți actorii interesați de prezervarea patrimoniului la implicare. Intervențiile de punere în siguranță a clădirilor, cartarea și inventarierea vegetației dendrologice, studiile de fundamentare pe specialități și elaborarea unei strategii de punere în valoare a domeniului sunt proiecte de viitor care creează premisele unui proiect de restaurare.

„Nicolae Iorga spunea: «Fă ca pe unde ai trecut să fie mai bine ca înainte». Mă bucur să constat că vorbele marelui nostru istoric și om politic capătă valențe practice în zilele noastre și în locurile noastre; mă refer prin aceasta nu doar la demararea lucrărilor de restaurare a ansamblului Mocioni din satul Bulci, ci și la parcurgerea cu succes, într-o colaborare remarcabilă, a unei prime etape constând din punerea în siguranță a serei din cadrul ansamblului. Felicitările și aprecierile mele se îndreaptă deopotrivă către toți cei implicați, fie direct, fie prin sprijinul acordat. Mult succes mai departe!”,  spune Călin Bibarț ,  primarul Municipiului Arad

Proiectul Ambulanța pentru Monumente Arad este parte din proiectul național Ambulanța pentru Monumente, câștigător al premiului CE – Europa Nostra 2020, cea mai înaltă onoare a Europei în domeniul patrimoniului și susținut de Prince`s Foundation. Proiectul a fost inițiat în județul Arad de către Asociația Culturală Vernacular în anul 2019. Până în prezent, la nivel national, prin proiectul Ambulanța pentru Monumente a pus în siguranță peste 30 de monumente istorice.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției