Americana Serena Williams a pierdut, joi noaptea, în sferturile finalei de la Lexington în fața lui compatrioatei Shelby Rogers, 116 WTA, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-7 (5)
Shelby Rogers a fost cea care a produs surpriza turneului WTA de la Lexington (Kentucky), după ce a reuşit să o elimine pe principala favorită, compatrioata sa Serena Williams, locul nouă WTA, de care a trecut cu 1-6, 6-4, 7-6 (5), după mai bine de două ore de joc.
„E visul oricărui copil, care a văzut-o jucând, să ajungă să o învingă. Au fost circumstanțe ciudate, dar o victorie rămâne o victorie și știu că toate ne bucurăm că ne-am întors în circuit”, a spus Rogers la finalul meciului.
Serena nu a mai pierdut de opt ani în faţa unei adversare clasate mai jos de Top 100. La ediţia din 2012 a Turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, când s-a aceasta a pierdut în fața franţuzoaicei Virginie Razzano.
„Știu că pot juca mult mai bine. Am avut oportunitatea de a câștiga în două seturi, dar mi-am făcut singură viață dificilă, adunând multe greșeli neforțate. Mi-a fost greu în setul al treilea să-i citesc serviciul, mai ales că pe aceste terenuri mingea sare foarte sus, iar ea a știut să profite de acest lucru”, a spus Serena.
Fostă deținătoare a titlului mondial și a 23 de trofee de Mare Șlem, Serena Williams, 38 de ani, a participat la primul turneu de la reluarea circuitului feminin, iar până la meciul cu Rogers, americanca le învinsese pe Bernarda Perra și pe Venus Williams.
Serena urmează să meargă la New York, unde va participa, la turneul de la Cincinnati, iar apoi la US Open, 31 august-13 septembrie, ambele desfășurându-se la Flushing Meadows.
Sport 42
Încă o înfrângere în deplasare, situația se complică în finală: CSM Constanța – FCC UAV Arad 88-69
citește mai mult »