La Palatul Administrativ zilele trecute a avut loc semnarea protocolului de colaborare pe 2018 între Primăria Municipiului Arad, Consiliul Judeţean, Centrul Municipal de Cultură, Centrul Cultural Judeţean şi Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, filiala judeţeană „Ziridava” Arad, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, filiala judeţeană „Zărandul” Arad şi Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor – Regina Maria”, filiala judeţeană „Avram Iancu”. Cu această ocazie au fost expuse planurile comune pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri.  La semnarea protcolului au participat alături de primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, viceprimarul municipului, Călin Bibarţ, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Sergiu Bâlcea, din partea filialei judeţene „Ziridava” Arad a participat gen.mr. (rez.) Vasile-Ionel Heredea -preşedintele Filialei,  președintele Asociației Veteranilor de Război, col. (rez) Ioan Gliga  și col.(rez) Dumitrescu,  vicepreședintele Cultului Eroilor. ,,Centenarul Marii Uniri este un moment important în viaţa comunităţii noastre,  iar faptul că asociaţiile de veterani sunt parte din acest moment ne face să ne simţim mândri. Prin acest protocol nu parafăm numai o relaţie instituţională , ci parafăm o relaţie de respect. Armata reprezintă pilonul de siguranţă al României. Anul acesta trebuie să redescoperim tot ce înseamnă valorile României ”, a declarant vicepreşedintele CJA, Sergiu Bâlcea. La rândul său viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ a vorbit despre buna colaborare, de până acum, cu reprezentanții Armatei și cu organizațiile rezerviștilor și veteranilor şi este convins că acest parteneriat va deveni şi mai strâns odată cu încheierea acestui protocol care  aduce un plus de valoare evenimentelor de­dicate Centenarului Marii Uniri. Preşedintele Filialei Judeţene „Ziridava”, gen. mr. (rez.) Vasile Heredea a mulţumit autorităţilor locale pentru implicarea în activităţile asociaţiei, în special pentru ajutorul acordat la editarea revistei semestriale „Stindard” şi le-a asigurat de tot sprijinul în organizarea evenimentelor dedicate Centenarului. În acest context, col. (rez) Ioan Gliga a venit cu propunerea acordării de medalii jubiliare celor cinci veterani de război care au împlinit sau chiar au depăşit venerabilă vârstă de 100 de ani.   Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă a afirmat că au fost pregătite un număr de peste 1.500 de distincții. O parte dintre ele vor fi acordate veteranilor de război și văduvelor de război. După semnarea protocolului de colaborare, primarului Aradului, viceprimarului Aradului și vicepreședintelui Consiliului Jude­țean, le-au fost înmânate  diplome de onoare din partea Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, filiala judeţeană „Ziridava” Arad, în semn de apreciere pentru tot sprijinul acordat de-a lungul timpului.
(G.A.)

Recomandările redacției