Vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bîlcea a participat la o reuniune, la Debrecen, cu reprezentanţii celor opt judeţe ce formează regiunea de graniţă Ungaria-România – patru din ţara noastră, patru din ţara vecină. Dezbaterile s-au axat pe deschiderea cât mai urgentă a axelor de finanţare transfronta­lieră, cât şi pe implementarea proiectelor fără corecţii ulteri­oare.
„Prioritatea noastră pe acest segment rămâne mo­dernizarea secţiei de oncologie a Spitalului Judeţean, dar ne dorim şi finanţarea unor pro­iecte de infrastructură rutieră. Estimăm că în acest exerciţiu bugetar, 2014-2020, vom pu­tea atrage pentru judeţul nostru circa 25 de milioane de euro”, a declarat Sergiu Bîlcea, raportat la proiectele propuse de Arad.
O altă temă importantă referitoare tot de proiectele transfrontaliere, este cea a posibi­- lelor rambursări de fonduri. „Sunt aşa-numitele «corecţii», aşa cum s-a întâmplat şi la «Drumul Vinului». Pentru ca, pe viitor, să evităm asemenea «corecţii», toate cele pa­tru judeţe care facem parte din regiunea de graniţă Ungaria-România vom solicita Guvernului României clarificări în privinţa legislaţiei, a posibilelor interpretări, în ceea ce priveşte proiectele europene, implicit fondurile transfrontaliere. Spre exemplu, în anumite aspecte, cum ar fi cel al ajutoarelor de stat, situaţia e neclară, uneori interpretabilă. Aşteptăm un răspuns din partea Guvernului României tocmai pentru a evita să dăm înapoi bani europeni, pe care îi accesăm greu, ca urmare a unor proiecte pentru care aparatul de specialitate al Consiliului Jude­ţean munceşte din greu”, a completat Sergiu Bîlcea, vice­pre­şedinte al Consiliului Jude­ţean Arad.
Cele opt judeţe care formea­ză regiunea de graniţă Ungaria-România sunt Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiş (din partea ro­mână), respectiv Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés şi Csongrád (din partea maghiară). Întâlnirea reprezentanţilor celor opt judeţe a avut loc luni, 8 august, la Debrecen.

Recomandările redacției