Propunerea prin care regizorul Sergiu Nicolaescu urma să primească post-mortem titlul de cetăţean de onoare al municipiului Arad este considerată inoportună de conducerea Primăriei, pe motiv că nu îndeplineşte unele condiţii prevăzute de regulamentul de acordare a acestui titlu.
Potrivit unui proiect de hotărâre care a fost afişat la transparenţă decizională şi urmează să fie supus votului în plenul Consiliului Local Municipal, consilierul local din Arad Ionel Ciupe (PNL) a propus acordarea titlului de cetăţean de onoare post-mortem regizorului Sergiu Nicolaescu, cu ocazia Zilelor Aradului, ediţia 2013.
Acelaşi consilier local a mai propus schimbarea titulaturii cinematografului „Dacia” din Arad în cinematograful „Sergiu Nicolaescu”, şi amplasarea unei statui înfăţişându-l pe regizor, în faţa acestui cinematograf din centrul oraşului.
Reprezentanţii Primăriei nu consideră oportună adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local Municipal prin care să se aprobe conferirea titlului de cetăţean de onoare post-mortem lui Sergiu Nicolaescu. „Sergiu Nicolaescu este neîndoielnic una dintre personalităţile cele mai însemnate ale cinematografiei româneşti, el fiind un adevărat simbol al filmului istoric, care însă nu a avut o legătură bine definită şi îndelungată cu municipiul Arad, chiar dacă a fost pentru o vreme senator de Arad”, se arată în raportul serviciului de specialitate al Primăriei Arad. (Ş.M.)

Actualitate 136
Monstrul din Caracal, condamnat la 30 de ani de pușcărie pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol și profanare de cadavre. Crima, pas cu pas
citește mai mult »