Seri muzicale de excepţie: Nicu Alifantis şi The Tango Orchestra Show, la teatru

0
191

Aventura teatrală a toamnei arădene, ediţia a XXII-a – a început. Un festival cu tradiţie care, pe lângă producţii care oglindesc spiritul teatral românesc actual,
şi-a dorit să ofere publicului, cel puţin în ultimii ani, evenimente muzicale deosebite.
Ediţia din acest an a Festivalu­lului Internaţional de Teatru Clasic, a XXII-a, beneficiază de prezenţa unor nume sonore din muzica româ­- nească, şi ei la rândul lor oameni de teatru: Nicu Alifantis şi Cári Tibor.
Miercuri, 16 noiembrie, la orele 22,00, în Sala Mare a Teatrului Clasic, Nicu Alifantis va susţine un recital-manifest, un răspuns la întrebarea retorică a poetului Nichita Stănescu: „De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare, care mi te-ncolă­ceşti ca un fum…”  și pe care l-a nu­- mit sugestiv Madame Mon Amour, pentru că este o poveste de dra­goste spusă în diferite feluri și graiuri, cu diferite ritmuri și cu sonorităţi neaşteptate, aidoma unui mozaic – un concert dedicat femeii, dragostei şi prieteniei.
Vineri, 18 noiembrie, la orele 22,00, în Sala Studio, Asociaţia Tango Timişoara propune publicului din Arad un eveniment-happening poate unic în România; este vorba despre un concept sincretic ce promovează tangoul ca formă de artă complexă, creându-i ramuri în dans, muzică, pictură, film. The Tango Orchestra Show este un eveniment muzical complet şi complex, ce cuprinde tangouri originale compuse de Cári Tibor, interpretate de The Tango Orchestra – Cári Tibor Project şi „ilustrate” cu lucrări semnate de pictorul Andrei Medinski, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi plasticieni din Timişoara. Întreaga compoziţie muzical-vizuală este însoţită inspirat de dans, interpretat de profesionişti ai tangoului din Timişoara şi Arad.
Invitaţi speciali ai evenimentului sunt Csongor Kicsi şi Laísa Souza.
(E.P.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.