Sesiune suplimentară de examen pentru directorii de școli care au Covid la data concursului

0
114

O sesiune specială a probei scrise din cadrul concursului de directori de școli 2021 va avea loc joi, 28 octombrie, pentru candidații care nu pot fi prezenți la proba de vineri, 15 octombrie, din cauza infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau din cauza carantinării, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației, potrivit edupedu.

Este vorba despre candidații pentru posturile de director și director adjunct care nu se pot prezenta la proba scrisă a concursului de vineri, 15 octombrie 2021 din motive medicale, certificate de raport medical sau decizie de carantinare – emise de Direcția de Sănătate Publică, alături de o cerere către comisia județeană; trebuie trimise până joi, 14 octombrie, la 16:30, către comisia județeană.

Dacă documentul medical nu poate fi eliberat până la termenul precizat, atunci poate fi transmis în intervalul 15-25 octombrie, “prezentarea sa constituind condiție obligatorie de participare la sesiunea specială“, menționează comunicatul.

Reamintim că vineri, 15 octombrie 2021, începând cu ora 10.00, se va derula proba scrisă din cadrul  concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.