Sezon încheiat pentru Hrezdac? Mijlocașul utist e suspect de ruptură de ligamente

0
181

Exceptându-l pe Bogdan Stancu, UTA a evitat accidentările în perioada de pregătire a iernii, împărțită între antrenamentele de la Arad și cantonamentul din Antalya. Ba, mai mult, fotbaliști ca Alex Ciucur și Cristi Pușcaș, care au lipsit mult timp de pe gazon au dat semne clare de revenire.
Însă, odată cu reluarea meciurilor pe puncte, lucrurile au început să se complice pentru stafful tehnic și medical al „roș-albilor”. Cristi Bustea a ieșit accidentat cu Ripensia și s-a ales cu o întindere la mușchii femurali. A fost menajat în această săptămână și nici nu a apărut pe teren în testul de azi, cu UTA U19. Apropo de amicalul cu juniorii, pe parcursul său au mai ieșit de pe teren doi fotbaliști, respectiv fundașul Tomozei și mijlocașul Ursu. La prima vedere, nu e nimic grav în ceea ce-i privește.
Cea mai proastă veste vine după antrenamentul de joi. Denis Hrezdac a făcut o mișcare greșită pe suprafața sintetică de pe „Motorul” și a simțit imediat dureri la nivelul genunchiului drept. S-a ales și cu un hematom, iar primul RMN făcut vorbește despre o ruptură de ligamente anterioare. „S-a resimțit joi și se pare că va lipsi o perioadă mai lungă de pe teren”, a confirmat astăzi, la finalul testului cu echipa a doua a clubului, Laszlo Balint, antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.
Dacă diagnosticul se confirmă și după al doilea film, mijlocașul de 19 ani va fi operat și va lipsi de pe gazon până la finalul sezonului. Recent, Balint spunea că intre Hrezdac și Isac e o concurență cât se poate de benefică pentru un tricou de titular destinat fotbaliștilor Under 19 și că ar putea opta la un moment dat între ei și în funcție caracteristicile adversarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.