Sfaturi practice – Cum să elimini nicotina din corpul tău cât mai repede, după ce te-ai lăsat de fumat

0
160

În primul rând, te felicităm că ai decis să te laşi de fumat şi că vrei să renunţi la acest viciu periculos pentru sănătatea ta, dar şi pentru a celor din jurul tău. Iată cât timp stă nicotina în organismul tău şi cum să o elimini cât mai repede, dacă ai decis să te laşi de fumat.
Ce este nicotina?
Dacă încă nu ştiai, îţi spunem că fumul pe care îl inhalezi dintr-o ţigară reprezintă un amestec deosebit de periculos, care include aproximativ 7.000 de substanţe chimice. Dintre acestea, câteva sute sunt dăunatore pentru organismul uman, iar 70 pot cauza cancer. După cum ştim, fumatul creşte riscul de cancer, iar din această cauză este recomandat să vă lăsaţi de fumat. Nicotina reprezintă o substanţă din tutun care creează dependență, iar organismul vrea să îi fie administrată continuu. Exact acelaşi lucru se întâmplă şi cu dependenţa de alcool.
Cum să reduci numărul de ţigări pentru a te lăsa de fumat
Atunci când aprinzi o ţigară, trebuie să ştii că distrugi aproximativ 25% din nicotină, iar 30% din gazele care conţin nicotina se vor evapora în aer.
Totuşi, cantitatea de nicotină este mai mare atunci când ţigara este pe terminate şi 15% din cantitatea totală va ajunge în cavitatea bucală. Când tragi fumul pe nas, cantitatea se dublează. Bineînţeles, o cantitate mult mai mică va ajunge în sânge, prin membrana mucoasă.
Cât timp stă nicotina în organism, din momentul în care te-ai lăsat de fumat
Conform cercetătorilor, nicotina poate rămâne în sânge aproximativ 3 zile, din momentul în care te-ai lăsat de fumat. Continina, este un alcaloid care se găseşte în frunzele de tabac, dar şi principalul metabolit al nicotinei. Această substanţă rămâne în sânge până la 10 zile.
Dacă obişnuiai să fumezi în fiecare zi, nicotina şi continina vor mai fi detectate în urină timp de 3 săptămâni. Totuşi, dacă nu eşti un fumător înrăit, nicotina mai poate fi detectată în urină timp de 4 zile după ce te-ai lăsat de fumat, în timp ce continina va dispărea din urină după 7-10 zile.
În salivă, substanţele vor mai fi prezente timp de 10 zile, iar în firele de păr vor mai sta până la 3 luni. Vestea proastă este că dacă ai fost un fumător înrăit, substanţele vor mai fi detectate în firele de păr timp de un an!
Ce factori influenţează perioada în care nicotina rămâne în corpul tău
În primul rând, contează cât de mult fumezi. Cantitatea şi frecvenţa în care apelezi la ţigări sunt extrem de importante, pentru a-ţi da seama de perioada în care nicotina va rămâne în corpul tău. Cu cât fumezi mai mult, cu atât corpul tău va avea o cantitate mai mare de nicotină şi continină.
Vârsta este iarăşi un factor care influenţează perioada. Pe măsură ce îmbătrânim, metabolismul încetineşte, iar noi devenim mai puţini activi. Acest lucru înseamnă că nicotina va sta mai mult în corpul tău. În cazul în care iei şi medicamente lucrurile stau diferit. Antibioticele determină organismul să eli­mine nicotina mai repede, pentru că metabolismul va fi grăbit, însă în cazul unor medicamente de hipertensiune, lucrurile stau fix invers. Un corp cu metabolism rapid va elimina şi nicotina mai repede.
Nivelul de hormoni din corpul tău este iarăşi important. Femeile elimină nicotina mai repede, faţă de bărbaţi. Mai mult, femeile gravide sau cele care au un nivel crescut de estrogen, vor elimina mai repede nicotina din corp.
Cum să elimini mai rapid nicotina din corp, după ce ai renunţat la ţigări
Primul pas pe care trebuie să îl faci este să bei mai multă apă şi să te hidratezi mult mai bine. În acest fel, corpul tău va elimina nicotina mult mai eficient.
După ce te asiguri că bei multe lichide, va trebui să ai şi o dietă sănătoasă. O să ai nevoie de alimente bogate în antioxidanţi, care determină ficatul să funcţioneze mai bine şi să îţi grăbească metabolismul. Încearcă să mănânci portocale, morcovi, varză kale, usturoi şi ceapă. O dietă sănătoasă necesită şi puţină mişcare. Încearcă să faci măcar 30 de minute de sport în fiecare zi. Alergatul este extrem de util, pentru că vei transpira mai mult şi astfel, vei elimina mai multe toxine din corp, printre care şi nicotina. Nu uita că exer­ciţiile fizice determina corpul să elibereze endorfine, iar dependenta de ţigări va fi înlocuită cu cea de sport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.