Sfaturi practice – Cum să ții la distanță căpușele și puricii din curte

0
139

Cum să ţii la distanţă puricii şi căpuşele cu plante repelente. Află care sunt plantele ce te pot ajuta să ţii la distanţă aceste mici insecte cauzatoare de probleme. Pe timp de vară, este esenţial să creezi un mediu benefic în curtea ta, mai ales pentru animalele de companie.
Dacă locuieşti într-o zonă cu multă verdeaţă sau în apropierea unei păduri, atunci cu siguranţă te-ai lovit şi tu de aceste probleme. Căpuşele sau puricii cauzează o mulţime de probleme, iar aici nu aducem în discuţie doar animalele de companie, pentru că acestea pot ataca şi oamenii. Tocmai de aceea, ar fi bine să ştii care sunt metodele 100% naturale, prin care poţi ţine la distanţă căpuşele sau puricii. Există anumite plante repelente, care prin mirosul ce îl emana vor ţine la distanţă anumite insecte.
Lavanda Pe lângă faptul că această plantă care miroase extrem de frumos va ţine la distanţă ţânţarii sau moliile, lavanda nu este atât de iubită de… căpuşe. Mirosul de lavandă este folosit până şi în odorizantele de cameră, aşa că nu e de mirare popularitatea acestei plante. Mai poate fi folosită şi pentru a găti, ne putem bucura de proprietăţile uleiului esenţial sau chiar de cosmetice ce beneficiază de proprietăţile acestei plante. Ar fi bine că pisicile sau câinii să nu mănânce aceste plante, deoarece pot cauza stări de vomă sau de ameţeală, dacă necuvântătoarele le vor ingera.
Ei bine, aceste plante repelente mai pot fi folosite şi pentru a ţine la distanţă căpuşele, puricii, dar şi ţânţarii. Marele avantaj este că planta se înmulţeşte foarte repede, aşa că nu va trebui să îţi baţi capul cu ingrijiea acesteia.
Usturoiul este un ingredient nelipsit din bucătăria românească, însă nu mulţi îl preferă, datorită mirosului. Ei bine, pe această listă includem căpuşele şi puricii. Aceste insecte sunt îndepărtate de mirosul plantei, însă poţi folosi şi căpăţânile de usturoi pentru a le ţine la depărtare. Aşadar, după ce florile de usturoi şi-au încheiat ciclul de viaţă, poţi folosi căpăţânile în mod inteligent. Pe câteva farfurioare, pune nişte căpăţâni de usturoi strivite, iar apoi plasează-le prin curte.
Salvia, pe lângă faptul că face mâncarea delicioasă, este recunoscută de experţi pentru că ţine la distanţă căpuşele, puricii, dar şi alte insecte. Principalul motiv este mirosul pe care îl emană. Dacă şi ţie îţi place mirosul de salvie, atunci ar trebui să o cultivi neapărat în grădina ta. Salvia are şi avantajul de a nu fi toxică pentru câini şi pisici, aşa că va ţine necuvântătoarele sănătoase.
Crizantemele reprezintă o soluţie naturală pentru a lupta împotriva căpuşelor şi a puricilor. Conform cercetătorilor, aceste flori atacă sistemul nervos al insectelor şi aceste îţi vor ocoli acele plante repelente pe cât de mult posibil. Pe lângă faptul că le poţi găsi într-o multitudine de culori, crizantemele vor ţine la depărtare o mulţime de insecte dăunătoare. Totuşi, ar trebui să te asiguri că pisicile sau câinii nu le vor mânca, deoarece pot cauza diaree sau stări de vomă.
Iarba mâței este o soluţie 100% naturală pentru a ţine blana pisicilor curată, fără căpuşe sau purici. Totodată, planta ţine la distanţă gândacii sau țânțarii. Bineînţeles, nu uita de faptul că pisicile intră într-o stare de euforie atunci când vor mirosi florile plantei, aşa că ar fi bine să le ţii la distanţă. Un dezavantaj este că iarba mâței va atrage şi alte pisici din zonă.
Muşeţelul poate fi folosit pentru a face ceaiuri calmante, dar ghici ce mai poate face? Răspunsul îl ştii deja: ţine la distanţă puricii şi căpuşele, datorită mirosului pe care florile îl emană. Aşadar, cultivă şi această plantă în gră­dina ta, iar apoi o să vezi ce minuni poate face.
Cimbrul poate acţiona în acelaşi mod, însă mulţi dintre noi îl folosesc în bucătărie. Dacă o să alegi să îl cultivi în grădină sau în ghivece, o să vezi că mirosul florilor de cimbru poate avea şi alte proprietăţi, pe care căpuşele sau puricii nu îl suportă.
Bineînţeles, există mai multe plante repelente care ţin aceste insecte la depărtare, însă acestea sunt cele pe care le-am adus în discuţie astăzi. Îţi mai spunem doar că floarea-soarelui sau gălbenelele au acelaşi efect, aşa că lista poate continua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.