Tot mai multe persoane aleg să confere un aspect frumos curţilor sau teraselor cu ajutorul pavajelor. Trebuie să ştii că aspectul frumos vine la pachet cu o problemă comună: apariţia buruienilor.
În cele ce urmează, îţi vom prezenta ce metode ai la îndemână pentru a le    îndepărta fără prea multe bătăi de cap. Este bine să intervii înainte ca aceste plante să înflorească, pentru a micşora posibilitatea de a se înmulţi.
Prima metodă la care poţi recurge este să te apuci de smuls. Se potriveşte doar acelor spaţii care nu sunt foarte mari, pentru a nu pierde prea mult timp. Dacă alegi această variantă, cel mai probabil nu vei reuşi să le smulgi cu rădăcină. Deci, rezultatele sunt doar temporare, procedura fiind necesară să fie reluată ori de câte ori este nevoie.
Dacă smulsul nu-i pe placul tău când înveţi cum să scapi de buruienile dintre rosturile pavajelor, atunci poate că este arderea. Pentru această procedură ai nevoie de arzătoare pentru buruieni pe care le poţi cumpăra din magazinele de bricolaj.
Metoda este eficientă şi ecologică, dar nu definitivă. Arderea se produce numai la suprafaţă, aşa că ierburile nedorite dintre rosturile pavajelor nu sunt distruse decât pe o perioadă limitată.
Poţi să încerci să scapi de buruieni şi stropindu-le cu oţet. Pentru rezultate bune, pulverizează oţetul pe ierburile nedorite într-o zi însorită, aşteaptă până când se îngălbenesc (circa două săptămâni) şi apoi smulge-le. Dacă dai de plante cu rădăcini încă viguroase, este indicat să le mai stropeşti o dată.
O altă idee pe care ai putea să o aplici pentru a scăpa de buruienile inestetice este să aplici erbicid pe bază de glifosat. Faţă de metodele prezentate până acum, aceasta este cea mai eficientă pentru că îndepărtarea ierburilor se face pe perioadă lungă.
Ca să aplici erbicidul, plantele trebuie să fie destul de măricele (circa 5 centimetri). Ca să fie eficientă, substanţa se pregăteşte în proporţiile indicate de producător şi se aplică doar într-o zi fără ploaie pentru a nu se îndepărta erbicidul de pe buruieni înainte de a-şi face efectul. După aproximativ două săptămâni de la aplicarea lui, buruienile pot fi îndepărtate complet.
O altă metodă la care poţi apela este şi să aplici sare peste ierburile dintre rosturi. Este indicat să faci asta doar dacă este vorba despre o suprafaţă mică pentru că sarea poată ataca aspectul dalelor.
Muşchii şi lichenii se pot îndepărta cel mai bine cu Antimus sau AlpinChemie. Trebuie să aplici apoi un sigilant de foarte bună calitate.
Şi soluţia cu clor poate veni de hac buruienilor dintre rosturile pavajelor. Dacă verşi soluţia între placi, iarba nu va mai creşte pe parcursul întregului sezon de vară. Atenţie, soluţia poate dăuna calităţii pavelelor, deci este bine să nu foloseşti metoda decât pe spaţii foarte restrânse.
Pentru eficienţa maximă, se aplică cu ajutorul unui pulverizator un amestec de apă şi clor în proporţie de 50/ 50. După aproximativ o zi acestea ar trebui să fie uscate. Se verifică dacă se smulg uşor şi dacă rădăcinile sunt încă viguroase, se mai aplică o dată soluţia. Se mai lasa câteva ore şi apoi se vor putea smulge uşor.
Prima metodă pe care ai putea să o aplici este să nu foloseşti nisip între rosturile pavajelor, ci mortar special. Acesta nu mai permite creşterea ierbii printre rosturi, prin urmare vei scăpa de grija buruienilor în următorii ani.   
De asemenea, poţi pune şi strat geotextil sub pavaj. Acesta va permite solului să respire, fiind şi eficient în combaterea buruienilor, dacă este acoperit cu pietriş.

Recomandările redacției