Află cum alegi răsadurile de roșii sănătoase şi cum eviţi să fii păcălit, asta dacă decizi să le cumperi din piaţă sau de pe marginea drumului. La ce trebuie să fii atent şi cum le inspectezi.
Pentru că este perioada de plantare a răsadurilor de roşii, ne-am gândit că ar fi util pentru toată lumea să ştie care sunt răsadurile sănătoase şi pe care ar trebui să le eviţi. Nu de alta, dar nu vrei să fii păcălit şi să cumperi răsaduri de proastă calitate.
În primul rând, ar trebui să ştii ca seminţele care sunt utilizate la producerea răsadurilor trebuie să fie certificate. În acest fel, te asiguri că acestea nu conţin agenţi patogeni precum viruşi, ciuperci, fitoplasme sau bacterii. Desigur, pentru a te asigura că răsadurile au fost obţinute din seminţe certificate ar trebui să le cumperi de la vânzători autorizaţi.
Sfatul nostru este să nu le cumperi din piaţă sau de pe marginea drumului, deoarece nu ai nici o siguranţă. Doar aşa o să fii sigur că înveţi cum să cumperi răsaduri sănătoase de roşii.
Un alt aspect important la cumpărarea răsadurilor este vârsta, deoarece acestea ar trebui să aibă maximum 50 de zile de la răsărire, adică răsaduri neîmbătrânite.
Totodată, îţi recomandăm să cumperi răsaduri care încă au pământ pe rădăcini şi au fost produse în tăviţe alveolate, ghivece ori cubuleţe nutritive.
Şi dacă tot am adus vorba de rădăcini, este esenţial ca răsadurile cumpărate să aibă rădăcini dezvoltate. Rădăcinile trebuie să ocupe aproximativ 80-90% din substratul de cultură.
Răsadurile de roşii sănătoase trebuie să aibă aproximativ 25 cm înălţime, 6-8 frunze dezvoltate care să nu fie afectate de boli sau dăunători şi care au o culoare verde închis. Mai mult decât atât, trebuie inspectezi răsadurile şi să te asiguri că prima inflorescenţă dă să apară.
Inspectează cu atenţie frunzele pe toate părţile, pentru a te asigura că nu sunt afectate de dăunători (acarieni sau afide), dar nu sunt afectate nici de boli precum virozele, bacteriozele sau micozele. Răsadurile nu trebuie să fie nici alungite!
Distanţa de plantare a roşiilor. Cum să plantezi răsadurile în mod corect
De asemenea, răsadurile de roşii trebuie să prezinte perişori pe tulpină, iar înainte de plantare este absolut necesar să fie călite, adică să fie expuse treptat la condiţiile din exterior. Astfel, răsadurile se vor obişnui cu temperaturile minime sau maxime, dar şi cu lumina soarelui.
Experţii recomandă ca răsadurile să fie călite, aşa că înainte cu 7-8 zile de plantare vor trebui aşezate într-un mediu potrivit, unde temperatura este mai scăzută. Astfel, se vor aclimatiza cu locul în care vor fi plantate.

Recomandările redacției