Astăzi tot mai mulți grădinari se orientează spre a avea o recoltă bio. Dar asta nu presupune renunțarea completă la îngrășăminte, căci orice plantă are nevoie de ele pentru a se dezvolta fructuos.
Elementele cele mai importante pentru roșii sunt azotul, fosforul și potasiul, dar plantele mai au nevoie și de magneziu, calciu, fier, bor, cupru și zinc. Pentru un om lipsit de experiență fertilizarea roșiilor cu aceste elemente fără a folosi chimicale pare o sarcină imposibilă. Dar de fapt practic oricine dintre noi are acasă produse naturale ce pot fi folosite pentru fertilizarea și protecția tomatelor. Iată câteva dintre ele.
Apă de cenușă
Apa de cenușă este unul din cele mai vechi și mai populare îngrășăminte ecologice.
Puneți într-o găleată 500 g de cenușă și turnați peste ea 5 litri de apă clocotită. Așteptați până cenușa se așează la fund, după care turnați apa
într-un alt vas, adăugând încă 5 litri de apă. E recomandabil să folosiți apă de ploaie sau din fântână, nu din rețelele de distribuție a apei. Soluția este gata, o puteți folosi pentru a stropi roșiile, precum și alte plante din grădina dvs.
Soluție de urzici
Urzica este o plantă foarte răspândită în zona noastră geografică, de aceea e foarte ușor să faci rost de ea. Deși există o mulțime de bucate din urzici, să știți că utilitatea lor nu se limitează doar la arta culinară. Folosită în calitate de îngrășământ, urzica poate avea totodată și efecte insecticide și fungicide.
Tocați un mănunchi sănătos de urzici și presărați solul din jurul tufelor de tomate. O alternativă ar fi prepararea unei soluții pentru stropirea roșiilor pe frunze și tulpină.
Așadar, umpleți o găleată de 10 litri cu urzici până la jumătate (fără flori și rădăcini) și turnați deasupra apă călduță. Lăsați găleata la macerat în soare pentru 7-10 zile, după care soluția poate fi folosită pentru fertilizare. Înainte de a stropi roșiile, diluați soluția cu apă în proporție de 1:10. Pentru un efect și mai puternic, adăugați în soluție și o mână de cenușă.
Drojdie de bere
Drojdia de bere poate contribui la stimularea creșterii plantelor.
Pentru asta dizolvați 1/2 de pahar de zahăr în 3 litri de apă și adăugați 100 g de drojdie de bere. Acoperiți vasul și lăsați-l la dospit timp de o săptămână. Veți obține o soluție concentrată, care înainte de udarea roșiilor trebuie diluată cu apă în proporție de 1:10.
De asemenea, această soluție este foarte bună pentru ardei și vinete. Soluția diluată poate fi folosită atât pentru stropirea frunzelor, cât și direct la rădăcină.
Soluția cu lapte
Pare surprinzător, dar laptele, inclusiv cel degresat, și zerul vă pot fi foarte utili în grădină. Acestea pot fi folosite pentru prepararea unor îngrășăminte, dar și pentru protecția plantelor de unele boli micotice.
Amestecați într-un vas 1 litru de lapte și 9 litri de apă. Adăugați apoi 30 de picături de tinctură de iod și amestecați bine. Stropiți în întregime tufa de roșii cu această soluție o dată la 7-10 zile.
Soluție de bicarbonat de sodiu
Bicarbonatul de sodiu pe bună dreptate este considerat un super produs, căci are o mulțime de întrebuințări în gospodărie, inclusiv în grădină pentru fertilizarea legumelor.
Puneți 1-2 lingurițe de bicarbonat de sodiu în 1 litru de apă călduță și amestecați bine. Stropiți plantele cu acest amestec, apoi pudrați-le cu cenușă.
Coji de banană
Banana este un produs foarte bogat în multe microelemente folositoare pentru organismul nostru. Și coaja de banană are un conținut important de potasiu și magneziu, motiv pentru care ea poate fi un fertilizator perfect în grădină.
Mărunțiți cojile de banană introduce-ți-le în sol în jurul roșiilor sau altor plante. Magneziul și potasiul din componența lor sunt foarte importante pentru buna dezvoltare a plantelor.

Recomandările redacției