cosminÎn prima duminică după Sărbătoarea Înălţării Domnului, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea Sfinţilor Părinţi ai Sinodului I Ecumenic de la Niceea din anul 325,întruniţi la chemarea Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Sensul teologic-duhovnicesc al cinstirii celor 318 Sfinţi Părinţi, care s-au adunat în cetatea Niceea, este acela că învăţătura de credinţă despre Hristos-Domnul şi despre Preasfânta Treime este stabilită pe temeiul Sfintei Scripturi şi a Tradiţiei Apostolice, iar această lucrare de dogmatizare şi de tâlcuire a dreptei credinţe este săvârşită de către Biserică prin insuflarea tainică a Preasfântului Duh, Duhul Adevărului, Cel ce în ziua Cincizecimii a constituit Biserica lui Hristos, fiind trimis în lume de către Tatăl, la cererea Fiului (cf. Ioan 14, 16).
Duminica Sfinţilor Părinţi de la Si­nodul I Ecumenic, este consacrată mărturisirii dreptei credinţe şi a unităţii Bisericii. În primul rând, dreapta credin­ţă înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cei 318 Sfinţi Părinţi, adunaţi în Sinodul I Ecumenic de la Niceea, au mărturisit că Iisus Hristos este „Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii; Lumina din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut; Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioară şi S-a făcut Om; şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat; şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui; şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece vii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit“.
Astfel, Sfinţii Părinţi de la Niceea au salvat unitatea Bisericii, aflată în pericol de dezbinare din pricina ereziei preotului Arie din Alexandria. Primul mare apărător al Ortodoxiei ecumenice este Sfântul Atanasie cel Mare, prin al cărui cuvânt inspirat a fost mărturisită deofiinţimea Fiului cu cea a Tatălui ceresc, adică dumnezeirea lui Iisus Hristos. Dar nu numai un singur Sfânt Părinte a mărturisit naşterea din veci a Fiului şi dumnezeirea Lui. Nu putem să nu-i amintim şi pe Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei, cel blând cu inima, dar statornic în apărarea dreptei credinţe şi Sfântul Spiridon al Trimitundei cel smerit în cuget, purtător al darului fa­cerii de minuni, care prin rugăciune a făcut să se arate, prin materia cea neînsufleţită a unei cărămizi, taina Preasfintei Treimi.
Cei 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I Ecumenic ne învaţă că dreapta cre­dinţă nu se păstrează şi nu se învaţă de către unul singur, în izolare, ci în comuniune de gândire, de mărturisire şi de vieţuire cu Biserica. Cu alte cuvinte, dreapta credinţă se păstrează în Biserică şi de către Biserică, iar Sfântul Sinod este glasul Bisericii luminat de Duhul Sfânt, pentru a mărturisi dreapta credinţă şi a păstra astfel comuniunea vie cu Preasfânta Treime, Izvorul vieţii veşnice.
Monahul Serafim
(Schitul Moneasa)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției