Duminica a 24-a după Rusalii a fost o zi de dublă sărbătoare pentru credincioșii Parohiei Ortodoxe cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Bonțești, Protopopiatul Sebiş. Pe lângă sărbătoarea de hram al bisericii din Bonţeşti, a avut loc şi instalare de preot, în persoana părintelui George-Darius Pasc.

La Liturghie a slujit un sobor de 5 preoți, în fruntea căruia a fost părintele Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, care a venit aici din două motive: pe de-o parte, ca delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, iar pe de altă parte, ca împlinire duhovnicească, întrucât părintele numit în această parohie îi este fiu duhovnicesc.

După terminarea Sfintei Liturghii, a urmat festivitatea de instalare în parohie, care a fost oficiată de către părintele consilier. Acesta a înmânat noului preot Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii, arătând simbolismul acestora pentru cel căruia se încredințează.

La rândul său, părintele George–Darius Pasc, noul preot paroh al Parohiei Bonțești, cu vădită emoţie, a adus mulţumiri celor care l-au ajutat până acum în urcușul intelectual și duhovnicesc. În mod deosebit, a mulțumit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pentru încrederea acordată și purtarea de grijă, părintelui duhovnic Iustin Popovici, pentru sfaturi și sprijinul acordat cu atâta dragoste, Consiliului Parohial și credincioșilor noii parohii încredințate, pentru călduroasa primire.

„Vă rog dintru început să fiți alături de mine, cu rugăciunile, cu sfaturile și toate celelalte osteneli, pentru a mă ajuta să lucrez pentru mântuirea sufletească a enoriașilor acestei parohii. Îl rog pe Dumnezeu să rânduiască între noi o relație frumoasă, trainică și curată, bazată pe dragoste, respect și sprijin reciproc”, a spus noul preot al parohiei Bonţeşti.

Recomandările redacției