Polițiștii comunei Vladimirescu au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui arădean de 31 de ani, care la data de 28 septembrie, și-ar fi agresat fizic soția, în timp ce se aflau într-un imobil situat în localitatea Vladimirescu.
De asemenea, în aceeași zi, polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș au emis un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 53 de ani, din satul Vărșand, care pe fondul consumului de alcool și-ar fi agresat soția în timp ce se aflau la domiciliu.
În ambele cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.

Recomandările redacției