O patrulă mixtă, formată dintr-un polițist al Secției 8 Rurală Săvârșin și un jandarm al I.J.J. Arad a fost solicitată, prin S.N.U.A U. 112, să intervină pentru aplanarea unui scandal în familie, la o adresă de pe raza localității Căprioara.

 

La fața locului, a fost identificat un bărbat de 48 de ani, din Săvârșin, care, fiind sub influența alcoolului, a spart un geam, și cu o rangă metalică își amenința membrii familiei cu acte de violență. Acesta nu s-a supus somațiilor organelor de ordine, proferând amenințări și aruncând cu diverse obiecte înspre agentul de poliție și jandarm, fără a-i răni.

 

Bărbatul fost imobilizat și reținut pentru 24 de ore, fiindu-i întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

 

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, pe numele bărbatului fiind emis un mandat de arestare preventivă, de magistrații Judecătoriei Lipova.

Recomandările redacției