Și-a bătut soția cu telecomanda până ce aceasta a sunat la poliție

0
260

Ordinele de protecție provizorii se dau aproape zilnic pentru că foarte mulți bărbați ajung să își lovească partenerele până când acestea sună la poliție. Din fericire pentru unele, ele reușesc să sune la 112 fix după ce bărbații au instalat frica în ele. Pe de altă parte, sunt multe care nu reșesc să ajungă la telefon decât după ce sunt lovite. 

De multe ori se întâmplă să fie folosite diferite obiecte de prin gospodării, însă un bărbat a șocat de această dată cu „arma“ folosită împotriva soției. Așadar, după ce polițiștii din Curtici au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 35 ani, din Macea, aceștia au fost chemați și în Chișineu-Criș.

Bărbatul din Macea care ar fi fost părăsit de concubină, s-ar fi deplasat la locuința mamei acesteia iar după aceea ar fi pătruns fără drept în casă. Mai departe ar fi amenințat-o cu acte de violență pe aceasta și nu a vrut sub nici o formă să părăsească locuința acestora,  De asemenea, refuzând deși i s-ar fi cerut în mod repetat. Pentru el se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și amenințare.

Mai departe, ajunși la Chișineu-Criș, acolo au dat peste un bărbat de 55 de ani. Pe baza unei crize de nervi, bărbatul a început să fie agresiv cu femeia cu care își împărțea viața. Pe numele lui a fost emis un ordin de protecție provizoriu după ce polițiștii au ajuns la domiciliul acestuia pentru că și-ar fi lovit soția cu o telecomandă. Femeia a cerut ajutor și așa i-a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.