O femeie în vârstă de 47 de ani, care sâmbătă după-amiază a mers să se cazeze la o pensiune din staţiunea Sinaia, a fost bătută de către însoţitorul său, în timp ce făceau formalităţile de cazare, ea murind în urma loviturilor primite.

Agresorul, care era beat, a fugit, el fiind prins de către poliţişti în oraşul Comarnic, conform News.ro.

Incidentul a avut loc sâmbătă după amiază, într-o pensiune din staţiunea Sinaia. Poliţiştii au fost anunţaţi în jurul orei 16.40 că o femeie în vârstă de 47 ani ar fi fost agresată de către un bărbat, iar in urma loviturilor primite aceasta ar fi intrat în stare de inconştienţă.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, iar in urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că cele două persoane intenţionau să se cazeze în respectiva societate, însă a izbucnit un conflict între cei doi, bărbatul lovind femeia cu pumnii în zona capului, iar la scurt timp după incident victima a decedat. Bărbatul a plecat de la faţa locului, fiind identificat de către poliţişti la scurt timp pe raza oraşului Comarnic”, informează Poliţia judeţeană Prahova.

În momentul în care a fost prins, agresorul se afla la volan, deşi avea permisul de conducere suspendat şi o alcoolemie de peste 1.40 grame la mie alcool pur în aerul expirat.

Recomandările redacției