Și-au adjudecat derby-ul pentru locul 2: UTA Under 17 – Csikszereda Miercurea Ciuc 2-1

0
282

Puștii arădeni au răzbunat singura înfrângere stagională în Liga Elitelor. În tur, AFK Csikszereda s-a impus cu 3-1, pentru ca duminică punctele să rămână la Arad, la capătul unei partide viu disputate, decisă de Călin Gruiescu, cu 18 minute înainte de ultimul fluier. Interesant este că cele două formații se revăd miercuri, dar în județul Harghita, în turul 2 al Cupei României Elite.
Partida ar fi trebuit să se dispute pe terenul din Sînicolau Mic, dar belțile au „alungat” combatantele pe sinteticul de pe „Șega”. Gazdele au deschis tabela destul de repede, mai precis în minutul 16, când Sabău a reluat puternic cu latul la colțul scurt centrarea din corner a lui Deta. Faur și Sabău au mai ratat până la pauză, însă nici vizitatorii nu l-au lăsat să înghețe între buturi pe Zamfir.
Totuși, la 5 minute de la reluare, pe o contră, s-a restabilit egalitatea și, automat, partida s-a aprins și mai mult. S-a jucat mult pe contre, suprafața rapidă de teren încurajând acest lucru. În minutul 62, a căzut și golul de 3 puncte. Proaspăt intrat în teren, Dumitru l-a găsit demarcat pe Gruiescu, acesta și-a prelungit balonul, portarul advers a ieșit la blocaj, dar atacantul UTA-ei și-a făcut pașii pentru o scăriță elegantă: 2-1. Din păcate, la această fază numărul unu al Ciucului a suferit o accidentare și a fost transportat la Spital unde avea să fie cusut pe gambă. Când Csikszereda a rămas în zece, „roș-albilor” le-a fost și mai ușor să țină de un rezultat ce le consolidează poziția secundă în clasamentul seriei de Vest. „Așa cum ne așteptam, am avut parte de un meci greu, cu o echipă bună, singura ce ne-a bătut în acest sezon. Dar, una pesta alta, azi mai fost mai buni și am câștigat meritat. Ne-am distanțat la 6 puncte de locul 3 și, din câte se pare, am și încheiat conturile cu campionatul în acest an, deoarece Centrul de Excelență Timișoara a făcut cerere de amânarea partidei de săptămâna viitoare. În schimb, jucăm miercuri în Cupă tot cu Ciucul, încercăm să-I mai învingem odată”, a spus Costel Bogoșel, antrenor al UTA-ei Under 17, alături de Mihai Petcuț.
Zamfir – Deliman, Sabău, Onuțan, Frai – L. Bodri (58 Dumitru), Petcuț (70 Covaci), T. Bodri, Deta – N. Faur (75 Obrad), Gruiescu (79 Stan) a fost echipa „alb-roșilor” contra celor de la Miercurea Ciuc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.